Sunt lectii de viata pe care le primim de la cine nu ne asteptam! Eu am primit-o de la o fetita balaie de “6 ani si jumatate..”

Ora 20.45. O sun pe fiica mea, ca in fiecare seara, atunci cand nu ne aflam impreuna. Raspunde si imi spune ca se intoarce de la cumparaturi (desigur, insotita), incantata ca si-a luat o pereche de pantofi negri “cu toc mic” si o pereche de pantofi rosii, mai mari decat talpa piciorului ei, dar pe care ii va burdusi cu “vata in varf” ca sa-i vina: „Mi-au placut mult, tati, si i-am luat mari, asa, doar ca sa-i am, sa fie ai mei!”

O intreb ce a facut azi la scoala. Are “6 ani si jumatate”, cum isi recomanda varsta tuturor, si e in clasa O.
“- Au venit toti la scoala! M-am jucat cu ei! Dar tu ce ai facut?”
Replica mea de-acum anosta (fiindca asta fac in fiecare zi) n-o ocoleste:
“- Tata a scris…”
“- Ce ai scris, tati?”
“- Un material despre (nu stiam cum sa o menajez, motiv pentru care am ezitat putin!)… moartea unei cucoane…” (asteptam ca pe ace reactia ei. Speram sa nu o contrarieze cuvantul “moartea”!)
“- Cucoana?”

Incerc imediat sa deturnez mersul dialogului si sa camuflez natura subiectului, sa nu o izbesc inca de la aceasta varsta de ideea de moarte:
“- Tu, despre ce ai vrea sa scriu?”
“- Despre viata, tata!”
“- Mai exact, despre ce…?”

De aici incolo, n-am sa mai intervin in text decat cu blandete, cu „note personale”. Totul e credinta unei fetite balaie de “6 ani si jumatate”, despre o viata pe care noi, adultii, o percepem mult mai intinata, mai confuza. In realitate, asta e frumusetea vietii, simplitatea ei…

“Eu vreau sa scrii despre viata, despre oameni buni la suflet! Stim ca oamenii buni la suflet pot ierta”. (nota mea – O incurajez sa continue: “Te ascult, tati…”) Chiar daca uneori le pare rau pentru asta, ca iarta, asta le poate schimba viata, sa fie buni. Sa scrii despre ceva care sa te bucure in viata. Oricat de grea ar fi, trebuie sa o traiesti asa cum e ea! Cred ca cei rai nu sunt rai! Sunt doar speriati de anumite lucruri. Trebuie sa le deschidem ochii cu adevarat si sa se linisteasca. Daca tu le scrii, ii vei schimba. Stiu ca oricat de mult te vei chinui, vei reusi! Si ei vor reusi sa se schimbe!

Sa le scrii ca daca ai furat, ai mintit, si iti pare rau cu adevarat, Dumnezeu te iarta si mereu va fi asa! Ideea e ca trebuie sa-ti traiesti viata! Mai bine sa fii un om decat un animal pe care sa-l vaneze oamenii pentru blana lui (nota mea – N-am inteles pe moment metafora „blana lui”, dar aveam curand sa o pricep!). Maria Antoaneta era celebra! (nota mea – Nu va ascund faptul ca nu-mi mai auzisem NICIODATA fiica vorbind despre Maria Antoaneta sau vreo alta regina decat “Ariel”, regina adancurilor din desenele animate). Ceilalti i-au taiat capul pentru ca nu mai avea grija de popor. Ea cerea poporului tot ce aveau ei. Era o celebritate care traia intr-un palat, era foarte bogata, stilata si avea un pat imens, care nici macar nu-i trebuia, iar poporul traia pe strada. Daca vrei sa devii mai celebru, ai sa fii vanat de cei rai si de popor (nota mea – cu alte cuvinte, „blana lui” se referea la celebritate)!

Banii te fac mai crud si ceilalti nu te mai iubesc asa cum te iubeau si au sa te urasca. Orice inima este curata si buna si trebuie sa ramana asa!”

Poate ca n-as fi redactat vreodata acest editorial, insa in finalul discutiei, prin telefon, fiica mea mi-a spus: “Sa stii ca am foarte mare incredere in tine! O spun din inima. Scrisul tau va schimba lumea!” Al meu, nu stiu, dar al ei (cu nuditatea uluitoare a mintii nealterate de copil), sigur o va face, asa incat v-am lasat sa-i cititi ei gandurile! Sunt atat de… albe, nemaculate de meschinarii, de comportamente fariseice, de urzeli cu mize minimale, de zeitati “morganice”. E o lectie de cainta, de bunatate, pe care noi, adultii, am uitat-o, din pacate, demult!

P.S. Discutia a avut loc in 20 aprilie, insa am pastrat-o pana azi, in ajun de 1 iunie, cand, dincolo de „Ziua copilului”, ar trebui ca noi, „oamenii mari”, sa acceptam ca exista lectii pe care EI, copiii, ni le predau!