Acasă » Vedete » Elena Basescu » Fiica lui Traian Băsescu are viaţă dulce la noul loc de muncă. S-a făcut ”stăpână” peste Camera de Comerţ!

Fiica lui Traian Băsescu are viaţă dulce la noul loc de muncă. S-a făcut ”stăpână” peste Camera de Comerţ!

De: Cancan 26/04/2016 | 23:24

Elena Băsescu este ”stăpâna” Camerei de Comerţ a României! Nu vă gândiţi că fiica cea mica a fostului preşedinte  a ajuns şefă la această instituţie. EBA lucrează la departamentul de Relaţii Internaţionale şi câştigă 3.000 de lei net, însă tratamentul de care are parte l-ar face invidios până şi pe Mihail Vlasov, poreclit „Împăratul”, cel care a condus CCIR în trecut. Colegii spun că stă câte 2-3 ore în pauza de masă şi că merge la salonul de înfrumuseţare în timpul programului.

Fiica cea mică a lui Traian Băsescu respectă cu sfinţenie pauza de masă. Aşa se face că într-una din zile, EBA a ales să servească prânzul la un fast-food din zona Barbu Văcărescu, deşi exista un altul mai aproape de biroul ei, situat în zona Unirii din Bucureşti. Fiica fostului preşedinte nu a intrat în restaurant, ci a făcut comanda la geam şi a aşteptat câteva minute până când i-a fost adusă mâncarea, după care a plecat spre locul de muncă, acolo unde a ajuns puţin după ora 13.00. Dacă vă gândiţi că mezina fostului preşedinte a avut probleme cu găsirea unui loc de parcare, vă înşelaţi. În momentul în care a văzut maşina tinerei, agentul de pază a început să se agite şi a început să alerge, iar CANCAN.ro, site-ul nr.1 în România, a filmat întreaga scenă. Elena Băsescu are propriul ei loc de parcare, unul în care ar intra uşor două maşini, iar agentul ştia asta. Bărbatul a alergat spre locul respectiv, a mutat caprele din lemn şi a ghidat-o pe tânără. După ce şi-a parcat SUV-ul, Elena a coborât, paznicul a salutat-o cu respect, că doar e fiica fostului şef al statului, după care s-a postat lângă ea, aşa cum fac bodyguarzii care au grijă de VIP-uri.  

EBA a fost escortată de agentul de pază până la intrare
EBA a fost escortată de agentul de pază până la intrare

Agentul de pază nu s-a dezlipit de EBA până când aceasta nu a ajuns la uşa rotativă. Dacă ar fi putut, cu siguranţă ar fi deschis-o, însă cum acest lucru este imposibil, a supravegheat-o atent până când fata lui Băsescu a intrat în clădire. După ce s-a asigurat că EBA este teafăra şi nevătămată şi că nu a păţit nimic în secundele în care s-a strecurat prin rotativă, paznicul a zâmbit, satisfăcut că şi-a îndeplinit misiunea. Doar Mihail Vlasov a mai avut parte de un asemenea tratament. Unii dintre angajaţii care lucrează la CCIR de ani buni sunt nemulţumiţi de tratamentul preferenţial de care beneficiază EBA. Spun că ei parchează şi la mai mult de un kilometru depărtare, în timp ce ea nu are astfel de probleme.

Pleacă de la muncă cu zâmbetul pe buze
Pleacă de la muncă cu zâmbetul pe buze

Aceştia mai susţin că fiica preşedintelui este interesată să ponteze, iar după îşi face de treabă prin oraş. Pe la salonul de înfrumuseţare, dar nu numai. La 16.35, Elena Băsescu a părăsit sediul CCIR. S-a urcat în maşină, însă a uitat să semnalizeze şi a fost evitată în ultimul moment de un alt şofer.  

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Nu este o eroare! Cu cât se vinde un singur mic la Cocoșatu’, acum, de 1 MAI
Nu este o eroare! Cu cât se vinde un singur mic la Cocoșatu’, acum, de...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Imaginea zilei: ANDREEA ESCA în costum de BAIE! N-a mai fost văzută niciodată AȘA
Imaginea zilei: ANDREEA ESCA în costum de BAIE! N-a mai fost văzută niciodată AȘA
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Locul din inima Transilvaniei cu peisaje desprinse din povești. Este destinația ideală pentru vacanța de Paște
Locul din inima Transilvaniei cu peisaje desprinse din povești. Este destinația ideală pentru vacanța de...
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Unul dintre suspecții din cazul morții lui Adrian Kreiner a fost extrădat! Ce urmează să se întâmple acum cu Marian Cristian Minae, după ce a ajuns în România
Unul dintre suspecții din cazul morții lui Adrian Kreiner a fost extrădat! Ce urmează să...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a actorului?  „Nu se va anula nimic.”
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se...
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Satul din România de care s-au îndrăgostit turiștii străini. Aici se prepară cea mai bună ciorbă de miel, iar peisajul e unul unic
Satul din România de care s-au îndrăgostit turiștii străini. Aici se prepară cea mai bună...
Ce fel de ouă să nu consumi de Paște. Medicul Virgiliu Stroescu spune că pot fi periculoase pentru organism
Ce fel de ouă să nu consumi de Paște. Medicul Virgiliu Stroescu spune că pot...
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
A murit Sonia. Avea doar 19 ani. A intrat cu mașina cumpărată de părinți într-un TIR. Nu a mai prins Paștele!
A murit Sonia. Avea doar 19 ani. A intrat cu mașina cumpărată de părinți într-un...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
Cum să treci de la falsificat de permise la un garaj de sute de mii de euro. Francesco Gabriel Cheianu are rețeta succesului
Cum să treci de la falsificat de permise la un garaj de sute de mii...
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
Reacția lui Dan Negru după ce Florin Piersic a fost operat de urgență. Prezentatorul și marele actor sunt prieteni buni
Reacția lui Dan Negru după ce Florin Piersic a fost operat de urgență. Prezentatorul și...
Cum să faci tocănița de miel perfectă. Ingredientul care îi dă acea aromă deosebită
Cum să faci tocănița de miel perfectă. Ingredientul care îi dă acea aromă deosebită
Noul film românesc de comedie care a intrat pe Netflix. A provocat un mare scandal
Noul film românesc de comedie care a intrat pe Netflix. A provocat un mare scandal