Sfânta şi Marea Sâmbătă. Datini şi tradiţii. Ce avem voie şi ce nu în această zi de sărbătoare

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Deci, în răstimpul dintre moarte şi înviere, când trupul Sau zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul Lui îndumnezeit printre cei adormiţi, ţinuţi până atunci sub stăpânirea celui rău, şi le-a propovăduit cuvântul Evangheliei. Însă nu toţi morţii au răspuns la chemarea lui Hristos. Au fost mulţi care nu puteau să înţeleagă cuvintele Sale din cauza învârtoşării lor spirituale, sau auzindu-L, nu voiau să-I primească îndemnul, scrie crestinortodox.ro.

În iad, Hristos vesteşte eliberarea celor legaţi de diavol, a celor care au crezut în cuvintele Sale. Sfântul Epifanie al Ciprului grăieşte: „Ieri L-au lovit, astăzi loveşte El locuinţa iadului cu fulgerul dumnezeirii. Ieri L-au legat, astăzi El strânge în obezi pe tiranul diavol cu legături nedezlegate. Ieri L-au osândit, astăzi dăruieşte libertate celor osândiţi. Ieri slujitorii lui Pilat L-au batjocorit, astăzi portarii iadului L-au văzut şi s-au cutremurat. (Sfântul Epifanie al Ciprului, Cuvânt la îngroparea Trupului Dumnezeiesc al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos).

Când se spune că Iisus a coborât la iad nu trebuie să se creadă că este vorba de locul de osânda a celor păcătoşi, ci pur şi simplu de împărăţia morţilor, unde zăceau drepţii şi păcătoşii. Este acel seol biblic, unde sălăşluiau sufletele celor adormiţi, indiferent de comportarea lor în viaţă (Natalia Manoilescu, Iisus Hristos Mântuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii).

Taină Sâmbetei celei Mari este redată în Sinaxarul acestei zile astfel: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul că un Dumnezeu, în răi cu tălharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, toate umplându-le, Acela ce eşti necuprins Hristoase, Dumnezeule!”. Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut Om pentru mântuirea noastră, nu s-a despărţit de trupul Sau din mormânt şi nici de sufletul Sau coborât la iad.

Trupul Sau fiind unit cu dumnezeirea Să, trecere printr-o schimbare desăvârşită de induhovnicire. Din acest motiv, trupul Mântuitorului nu intră în descompunere şi poate trece cu el prin uşile încuiate, după Învierea Să.

Iar sufletul Mântuitorului coboară la iad, dar nu că sufletul unui simplu om, ci că sufletul lui Dumnezeu-Omul, deci unit cu dumnezeirea Să. Şi prin puterea Să dumnezeiască ridică din iad pe toţi cei care l-au aşteptat cu credinţă. Coborârea la iad este o lucrare mântuitoare, o lucrare de zdrobire a porţilor iadului.

Biserica mărturiseşte că Hristos prin pogorârea Să la iad a sfărâmat porţile iadului, că această închisoare să rămână neputincioasă. Nu spune că le-a deschis, pentru că acest lucru lasă să se înţeleagă că ele pot fi închise din nou. Însă, zdrobirea ne descoperă că nimeni nu mai poate reface acel lucru nimicit de Hristos.

Sfântul Ioan Damaschin, autorul Canonului Sfintelor Paşti, spune: „Deşi Hristos a murit că un om, iar sufletul Sau S-a desprins din preacuratul Sau trup, dumnezeirea Lui a rămas nedespărţită de amândouă, adică atât de trup, cât şi de suflet”. Astfel, Hristos se pogoară în iad nu în postura de rob, ci de Stăpân al vieţii şi al morţii, Biruitor al iadului, Izbăvitor al celor aflaţi aici.