Se plimbă în cărucioare de peste 3.000 €! Prinţesa lui VANGHELIE are la 8 luni un ”garaj” de lux!

• Showbiz

Micuţa a primit un nume sfânt, Maria, la fel ca tatăl ei, iar Marian o adoră pe fetiţă, deşi la început spera să fie un al doilea fiu, după Alexandru Vanghelie, pe care îl are din relaţia anterioară.“Marian când a auzit că e fetiţă să înnebunească, că ce o să facă el, că o să iasă cu sabia, cu iataganul. Nu ştiam cum să-i spun că e fată şi am luat un pulover micuţ şi l-am pus pe masă şi i-am spus prima hăinuţă a fetiţei. I-am spus că e roz Marian, vei avea o fetiţă, dar acum ea înseamnă totul pentru Marian. Mă sună încontinuu şi mă întreabă ce face Maria.” povestea amuzată Oana Mizil.

Cu toate acestea, fetiţa a primit nota 10 la naştere şi Marian Vanghelie are grijă aşa cum se cuvine de Maria, care este de altfel un copil superb şi care seamănă leit cu fratele Oanei, decedat în urmă cu ceva ani, într-un tragic accident. “Ea e picătură leită cu fratele meu, blondă cu ochii albaştri. Ceva este, un semn este că fratele meu s-a gândit de acolo de sus la mine şi mi-a trimis-o pe Maria. Aveam 26 de ani atunci. Am trecut peste, Dumnezeu mi-a dat putere.” declara vizibil emoţionată deputata, în timpul primei apariţii la TV alături de fiica ei, acum în vârstă de 8 luni.

Lidia Niculescu Mizil îşi plimbă nepoata doar în cărucioare de lux!
Lidia Niculescu Mizil îşi plimbă nepoata doar în cărucioare de lux!

Dovadă că Maria este iubită de toţi membrii familiei stă şi filmarea CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, în care apare fericita bunică, Lidia Niculescu-Mizil, mama Oanei, care este foarte fericită în timp ce îşi plimbă nepoţica, în zona Primăverii. În privinţa vestimentaţiei alese de Lidia pentru o plimbare prin oraş nu ne putem da cu părerea, pentru că nu e expertiza noastra, însă verdict.ro, site-ul nr 1 de fashion review din România, este cu siguranţă în măsură! Cu toate acestea, ce vă putem spune este suma totală a “garajului” de lux, pregătit de Marian Vanghelie pentru fiica sa.

Pentru că este o fetiţă adorată şi cu părinţi importanţi, Maria nu se află în orice cărucior banal, ci într-o adevărată „decapotabilă”, varianta pentru bebeluşi. Dacă în sezonul toamnă-iarnă, fiica lui Marian Vanghelie era plimbată într-un cărucior de lux, marca „Fendi Inglesina”, în valoare de 1800 euro, acum “prinţesa” fostului edil al sectorului 5 a primit un alt cărucior din “garajul” scump asigurat de mândrul tătic, special pentru sezonul primăvară-vară: Bugaboo Cameleon Denim 107, în valoare de “doar” 1400 de euro!

De altfel, confortul sporit asigurat de un astfel de mijloc de transport reiese şi din faptul că Maria pare să fie un exemplu de cuminţenie, stând foarte liniştită inclusiv atunci când bunica Lidia Niculescu-Mizil se chinuie să aşeze căruciorul, înainte de a traversa strada cu iubita sa nepoată. În fond, ce mai contează banii atunci când vine vorba de răsfăţul unui copil!

(Georgiana Laciu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Click.ro
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Șoferii din România, opriți în trafic și întrebați de unde vin și unde merg. Ce vor să afle reprezentanții CNAIR de la conducătorii auto
Gandul.ro
Șoferii din România, opriți în trafic și întrebați de unde vin și unde merg. Ce vor să afle reprezentanții CNAIR de la conducătorii auto
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”