Acasă » Știri » Cum recunoşti dacă o dietă este ineficientă! OANA CUZINO ne spue cum ne putem da seama ce este greşit

Cum recunoşti dacă o dietă este ineficientă! OANA CUZINO ne spue cum ne putem da seama ce este greşit

De: Cancan 18/06/2016 | 22:50
Cum recunoşti dacă o dietă este ineficientă! OANA CUZINO ne spue cum ne putem da seama ce este greşit

Sunt multe regimuri de slăbit are circulă la ora actuală pe Internet. Unele sunt atât de fanteziste încât nu poţi să nu te întrebi cine rezistă zile în şir să mănânce numai cereale fade sau numai cărnuri grase sau numai vegetale la abur?
 

Există câteva indicii clare că o dietă nu este deloc ceea ce trebuie pentru organism şi pentru sănătate. În primul rând dacă aceasta promite o slăbire în timp record, nu este bună. Nici un regim n-ar trebui să ducă la o scădere ponderală mai mare de 800 de grame-1 kilogram pe săptămână.

Apoi, dietele cu prea puţine calorii sunt iar o capcană pentru că odată ce-i dăm organismului puţin, acesta va avea tendinţa să-şi facă rezerve pentru a putea supravieţui. Aşa că efectul ar putea fi întârzierea eliminării kilogramelor în plus şi recâştigarea lor într-un număr şi mai mare după încetarea curei de slăbire.

O dietă care nu funcţionează este şi cea în care predomină anumiţi nutrienţi şi lipsesc alţii. De exemplu, multe diete merg pe eliminarea unei cantităţi mari de carbohidraţi din meniu. E drept că este în regulă să renunţăm la zahăr, paste, orez alb, cartof şi pâine albă. Însă trebuie să consumăm cu măsură pâine neagră, orez integral, legume şi fructe.

O altă dietă care nu va funcţiona este aceea care nu mizează pe dimensiunea porţiilor. Iluzia că putem mânca oricât dintr-un anumit aliment este periculoasă: pe termen lung, întreţine ideea că putem mânca oricât din alimentele sănătoase. Însă şi acestea au calorii şi pot îngrăşa.

 

Răzvan Sava
 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Meseria, la mare căutare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, care DISPARE de tot în România
Meseria, la mare căutare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, care DISPARE de tot în România
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc și-a etalat formele: „Obsessed”
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
Cea mai FRUMOASĂ femeie din lume a dezvăluit cum s-a îndrăgostit de un român: „Chestiile lor de băieți”
Cea mai FRUMOASĂ femeie din lume a dezvăluit cum s-a îndrăgostit de un român: „Chestiile...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
O zodie va fi lovită de o lecție karmică puternică. Va plânge cu lacrimi amare și va trebui să-și plătească greșelile din trecut
O zodie va fi lovită de o lecție karmică puternică. Va plânge cu lacrimi amare...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă. Iar neplăcerile au continuat să apară
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă....
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența dintre noi două este că eu am căutat atenția unui singur bărbat, nu la 3.”
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Satul din România unde oamenii nu au nevoie de telefoane sau de curent electric. Se trăiește simplu aici, iar locuitorii sunt fericiți
Satul din România unde oamenii nu au nevoie de telefoane sau de curent electric. Se...
Pe 5 zodii le așteaptă o săptămână plină de surprize! Cristina Demetrescu dă vești bune pentru Berbeci și Raci
Pe 5 zodii le așteaptă o săptămână plină de surprize! Cristina Demetrescu dă vești bune...
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Scandal de proporţii după ce Gabriela Cristea nu a livrat cozonacii comandaţi de zeci de persoane: Nici nu ați avut bunul simț să vă țineți telefonul deschis
Scandal de proporţii după ce Gabriela Cristea nu a livrat cozonacii comandaţi de zeci de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
OBLIGATORIU pentru cei care au casă la curte. Toți proprietarii trebuie să facă asta
OBLIGATORIU pentru cei care au casă la curte. Toți proprietarii trebuie să facă asta
Șapte reguli care te vor ajuta să economisești mulți bani
Șapte reguli care te vor ajuta să economisești mulți bani
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte puțin, în fiecare zi”
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat!...
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Cum arată Irina Loghin în costum de baie la 85 de ani. Artista și-a surprins fanii
Cum arată Irina Loghin în costum de baie la 85 de ani. Artista și-a surprins...
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă în Lunea Albă, a doua zi de Paște. Dacă-l împarți și cu alții, vei avea mare noroc
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă în Lunea Albă, a doua zi de...
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură cruntă din care locuitorii vor să fugă
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură cruntă...