Engleza ar putea fi eliminată de pe lista limbilor oficiale ale UE

• Știri
Engleza ar putea fi eliminată de pe lista limbilor oficiale ale UE

Asta deoarece Engleza, a doua limbă în lume ca număr de vorbitori şi principala limbă de lucru a instituţiilor Uniunii Europene ar putea fi eliminată de pe lista limbilor oficiale ale UE, asta dacă Marea Britanie va părăsi blocul european, scrie ziarul Adevărul. Simbolica mişcare, chiar dacă imposibilă, ar reduce şi mai mult influenţa Londrei pe continent şi i-ar înfuria pe irlandezi. Fiecare stat membru are dreptul să desemneze o singură limbă oficială.

Deşi engleza este cea mai vorbită limbă din Europa şi una dintre limbile oficiale în trei state membre, numai Marea Britanie a desemnat-o în mod oficial la Bruxelles. Irlanda a ales irlandeza, iar Malta a bifat malteza.

„Engleza este limba noastră oficială pentru că a fost aleasă de Marea Britanie. Fără Marea Britanie, nu mai avem engleză“, a declarat Danuta Hubner, preşedinta Comisiei pentru afaceri constituţionale a Parlamentului European, în cursul unei conferinţe de presă asupra consecinţelor legale ale Brexitului. Engleza ar putea rămâne o limbă de lucru, chiar dacă nu ar mai fi una oficială, a adăugat Danuta Hubner, subliniind că menţinerea statutului acesteia de limbă oficială presupune acordul tuturor ţărilor membre.

Regulile ar putea însă evolua pentru a permite Celor 27 să îşi declare mai multe limbi oficiale, a continuat eurodeputata. Franceza a fost limba dominantă în instituţiile UE până în anii 1990, când aderarea Suediei, Finlandei şi Austriei au făcut ca balanţa să se încline de partea englezei. Mişcarea s-a accentuat odată cu integrarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, care au ales engleza ca a doua limbă. Documentele şi textele instituţiilor UE sunt traduse în cele 24 de limbi oficiale.

Dacă engleza şi-ar pierde acest statut, britanicii ar trebui să îşi asigure singuri traducerile. Engleza este, de asemenea, una dintre cele trei limbi utilizate pentru a aplica pentru brevetele UE. Acest lucru le asigură un avantaj firmelor şi cercetătorilor vorbitori de engleză faţă de concurenţii care vorbesc alte limbi. Franţa nu s-a împăcat niciodată cu înfrângerea sa lingvistică şi a impus franceza ca limbă de lucru, deşi numărul persoanelor care o vorbesc este în scădere printre oficialii de la Bruxelles.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!