Băieţelul care şi-a salvat surioarele din flăcări, copleşit cu cadouri! Pompierii au fost ”Moş Crăciun”

Știri

Emanuel a primit, din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă o cască de pompieri personalizată. Pompierii au oferit jucării, dulciuri şi fructe pentru toţi cei trei fraţi aflaţi în grija bunicilor. ”Cadrele inspectoratului l-au felicitat pe Emanuel şi au ţinut să-i transmită că ceea ce a făcut pentru surorile sale mai mici este cel mai de preţ cadou – “dăruindu-le viaţă” şi au primit promisiunea copilului, că peste ani, va deveni pompier”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui, pentru ”Adevărul”.

La începutul acestei luni, casa celor trei copiii a fost cuprinsă de flăcări, iar Emanuel, la cei doar şase anişori ai săi, şi-a salvat cele două surori, Ioana (1 an şi 3 luni) şi Amalia (3 luni), din incendiul care le-a mistuit căminul în totalitate. Cei trei copii, lăsaţi în grija bunicilor de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate. erau singuri în casă în momentul izbucnirii incendiului. În timp ce băiatul şi fetiţele dormeau, bunica a mers la magazinul din sat pentru a cumpăra scutece bebeluşului, bunicul fiind plecat dis-de-dimineaţă într-o pădurice de la marginea satului pentru a tăia lemne.

La un moment dat, băieţelul de 6 ani s-a trezit şi a dat drumul la televizor. În timp ce urmărea un post de desene animate, băieţelul a văzut cum de sub masa pe care se afla televizorul au început să iasă flăcări, care au cuprins perdeaua şi s-au extins spre pat. Realizând că se află în faţa unui mare pericol, nu a intrat în panică. Emanuel nu s-a gandit decât sa iasă cu toţii cât mai repede din casă. Nu a fugit după ajutor şi a acţionat ca un frate mai mare, iar asta le-a salvat viaţa fetelor. Băieţelul şi-a luat surioara de 3 luni, în braţe, apoi ocolind focul a intrat în cealaltă cameră unde a dormea cealalt surioară.

Băieţelul de 6 ani cu un bebeluş în braţe şi altul de mână Au ieşit din casă şi au mers desculţi şi dezbrăcaţi pe drum până în apropierea unui pod, unde i-a găsit o vecină, care i-a adăpostit la ea acasă, până la sosirea autorităţilor. În urma copiilor, casa întreagă a fost cuprinsă de foc. Vecinii au sărit cu găleţile cu apă pentru a stinge vâlvătaia, însă nu au avut nicio şansă în faţa flăcărilor mari de câţiva metri. Emanuel merge la grădiniţa din sat, însă în ziua incendiului s-a întâmplat să lipsescă. Cazul lui Emanuel a stârnit un val uriaş de emoţie şi solidaritate printre români. Oameni din toate colţurile ţării au venit în sprijinul familiei din Vutcani.

Gigi Becali i-a promis o casă, dar…

În clipa în care a aflat de povestea care de-a dreptul uimitoare, şi Gigi Becali s-a oferit, aşa cum îi stă în caracter, să contribuie pentru ca atât micuţii, cât şi bunicii să se pună din nou pe picioare şi să  îşi revină la normal.

Gigi Becali i-a promis băieţelului o casă.
Gigi Becali i-a promis băieţelului o casă.

„Ei au primit acum o altă casă, din partea unor persoane mărinimoase. S-au mutat acolo de curând. Spunea şi domnul Gigi Becali că îi ajută şi le face casă, dar vad că au primit din partea altcuiva, care i-a ajutat. Până în prezent, domnul Becali nu a dat nici un semn, nu l-a ajutat cu nimic. Nici familia nu a fost contactată de vreun reprezentant al domnului Becali. Alţii i-au ajutat. Ei nu au nimic, părinţii copiilor sunt plecaţi în străinătate la muncă“, a povestit secretarul Primăriei din Vutcani, în exclusivitate pentru CANCAN.ro.

(Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Click.ro
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!