Acasă » Știri » Pilotul unui avion a fost arestat chiar în cabina avionului, după ce a fost depistat cu o alcoolemie record

Pilotul unui avion a fost arestat chiar în cabina avionului, după ce a fost depistat cu o alcoolemie record

De: Cancan 01/01/2017 | 20:02
Pilotul unui avion a fost arestat chiar în cabina avionului, după ce a fost depistat cu o alcoolemie record

Autorităţile canadiene au arestat duminică dimineaţa un pilot al companiei low-cost Sunwing. Se pare că pilotul avea o alcoolemie de trei ori peste limita legală, iar incidentul a avut loc cu doar câteva minute înainte de decolarea aeronavei comerciale din Calgary spre Cancun.

Cu două ore înainte de arestarea sa, pilotul canadian a fost detectat cu o alcoolemie de trei ori peste limita legală, însă acesta a reuşit să ajungă în cabina de pilotaj a aeronavei Sunwing. Aeronava comercială avea peste 100 de pasageri la bord şi a reuşit să decoleze cu un alt pilot spre Cancun.

Angajaţii aeroportului au observat că pilotul se comporta ciudat, iar acesta chiar a leşinat la un moment dat în cabina de pilotaj. Autorităţile aeroportuarea au intervenit şi l-au escortat pe pilot în afara aeronavei care se pregătea de decolare. De asemenea, pilotul a fost pus sub acuzare pentru că a încercat să piloteze un avion sub stare de ebrietate.

”Exista potenţialul pentru un dezastru, dar pot să vă spun măcar atât – posibilitatea ca un pilot al unei mari companii să decoleze într-o asemenea stare de ebrietate este destul de redusă, pentru că există sisteme de verificare. Există echipajul de bord şi angajaţii de la poarta de îmbarcare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, notează Digi24. Acesta nu s-a declarat surprins de faptul că pilotul a fost arestat înainte de decolare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video