Un cunoscut patron de presă bucureştean încearcă să influenţeze numirea noului Ambasador al SUA în România! Dacă operaţiunea îi reuşeşte, acesta devine unul dintre cei mai influenţi români

• Știri
Un cunoscut patron de presă bucureştean încearcă să influenţeze numirea noului Ambasador al SUA în România! Dacă operaţiunea îi reuşeşte, acesta devine unul dintre cei mai influenţi români
Fotografie realizată la ceremonia de investire a preşedintelui Statelor Unite. În spatele premierului Grindeanu se află trimisul ”Grupului”, fiul patronului trustului de presă care doreşte să-şi instaleze ambasadorul Americii la Bucureşti

Poziţia de Ambasador SUA în orice ţară, dar mai ales în România – ţară parteneră şi “colegă” în NATO -, se traduce prin practic cea mai influentă poziţie din România. Oarecum similar cu Preşedintele României, dacă nu şi mai şi, Ambasadorul fiind practic reprezentantul celui mai puternic Stat din lume care întotdeauna are ultimul cuvânt de spus, în orice. Pe cale de consecinţă românii care au acces la Ambasador devin şi ei extrem de influenţi. Influenţă care poate însemna scăparea de dosarele penale aflate în instrumentare (cine are) sau poate chiar creşterea cifrei de afaceri prin obţinerea unor contracte mari de la Stat să zicem.

Arta şi precizia: “Grupul” lucrează aproape ştiinţific pentru a-şi instala propriul Ambasador

Patronul grupului de presă, apropiat binişor de Wesley Clark în trecut, deci de democraţi, extrem de inventiv (e de notorietate acest aspect), a găsit mijloacele de a penetra noua putere republicană şi desfăşoară o foarte puternică acţiune de lobby, pe mai multe fronturi, pe bani mulţi, pentru a influenţa numirea doamnei Chang Oh Turkmani ca Ambasador.

Familia doamnei Chang Oh Turkmani este prezentă în România de la începutul anilor ’90 şi a făcut multiple afaceri: cu ulei de motor, cu cărbuni, cauciucuri
Familia doamnei Chang Oh Turkmani este prezentă în România de la începutul anilor ’90 şi a făcut multiple afaceri: cu ulei de motor, cu cărbuni, cauciucuri

Cheia se află la Departamentul de Stat american care vom vedea ce va face. Una dintre acţiunile recente ale “Grupului” – pentru a înţelege puterea nucleului – o reprezintă şi vizita premierului Grindeanu la ceremonia de instalare a Preşedintelui Trump. Vizita nu a fost una gratis, pentru a fi acolo şi a sta la cina respectivă s-au plătit mai multe sute de mii de dolari, totul perfect legal cu contract şi factură. Unul dintre cei care s-au ocupat de vizită ca trimis la faţa locului este chiar fiul patronului de presă, căruia din greşeală i se vede căpuşorul într-una dintre fotografiile cu oficialii români, în planul doi.

Cine este doamna Chang Oh Turkmani, viitorul posibil ambasador SUA în România?

Născută în Coreea de Sud doamna Turkmani aterizează la sfârşitul anilor ’70 în SUA, direct la Washington DC. Studiază dreptul la Georgetown. Se căsătoreşte ulterior cu libanezul Salah Turkmani, ajuns în anii 70 şi el tot în DC. Împreună au THE MEGA COMPANY, o companie care potrivit unui interviu dat de domnul Turkmani ziarului “Grupului” valorează nişte sute de milioane de dolari. În România familia Turkmani vine de la începutul anilor ’90 şi au făcut multiple afaceri: cu ulei de motor, cu cărbuni, cauciucuri. Treabă bună. Ba chiar au făcut şi un centru de discount amplasat pe şoseaua Bucureşti-Piteşti: The Mega Designers Outlets. Versace, Cavalli, tot ce vrei pe doi lei.

Născută în Coreea de Sud, doamna Turkmani este profesor asistent de drept la Georgetown
Născută în Coreea de Sud, doamna Turkmani este profesor asistent de drept la Georgetown

În afară de un interes clar pe partea de business, doamna Turkmani mai este şi profesor asistent la Georgetown, la Drept. Cum un profesor de drept de origine coreeană – asistent ce-i drept – vinde haine la discount pe Bucureşti–Piteşti, după ce a făcut combinaţii cu cărbuni şi ulei de motor şi se vrea Ambasador în România… este într-adevăr o întrebare oarecum dificilă. Asta nu e tot. Doamna este totodată cofondatoare şi membru în Board-ul “Alianţa” de la Washington, un grup de asociaţii pentru îmbunătăţirea relaţiilor româno-americane. “Alianţa” este prezidată de fostul ambasador SUA în România, Mark Gitenstein, avându-l membru, printre alţii, şi pe alt ex ambasador în România, James Rosapepe.

Costi Silinescu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!