Filmări de necrezut! A rămas gol puşcă pe Calea Victoriei, la doi paşi de Ministerul de Interne

• Știri
Şase tineri străini s-au distrat de Sfântul Patrick, iar unul dintre ei a defilat gol pe Calea Victoriei.

În fiecare an, la data de 17 martie, irlandezii din întreaga lume şi nu numai sărbătoresc Ziua Sfântului Patrick, protectorul spiritual al Irlandei, iar uneori petrecerile se termină într-un mod total neaşteptat aşa cum veţi vedea în imagini. Ziua Sfântului Patrick este celebrată şi în România de către străinii care locuiesc aici sau au venit în vizită, iar petrecerile lor au uneori un final neprevăzut!

Tânărul a reuşit să se îmbrace după mai multe încercări.
Tânărul a reuşit să se îmbrace după mai multe încercări.

Şase tineri s-au distrat şi au băut în neştire alcool până la două noaptea, iar ce a urmat după petrecere întrece price imaginaţie! În imagini, bărbaţii se aflau pe Calea Victoriei, la doi paşi de Ministerul de Interne, atenţia tuturor fiind îndreptată spre tânărul gol-puşcă, chiar dacă nici ceilalţi nu aveau toate lucrurile la locul lor! Străinul dezbrăcat râdea cu prietenii lui în mijlocul străzii, având pe cap un joben specific acestei sărbători.

Tânărul s-a chinuit mult să se îmbrace. Mai întâi, şi-a luat pantalonii şi a realizat că îi lipsesc boxerii, apoi şi-a luat lenjeria intimă, dar şi-a pus pantalonii pe post de bluză, aceste scene amuzându-i pe amicii lui, fiind toţi în stare de ebrietate. Scenele acestea cu siguranţă i-au lăsat mască pe oamenii care treceau pe acolo într-o seară care pentru ei fusese normală până atunci. Când în sfârşit au reuşit toţi să se îmbrace sau se încalţe, după caz, s-au îndreptat spre un taxi, iar unul dintre tineri a fost la un pas să sară în faţa unei maşini de poliţie care trecea pe acolo. Poliţiştii l-au claxonat şi s-au oprit aproape de grupul euforic pentru a-l studia mai bine. Tinerii au reuşit să se urce într-un taxi şi interesant ar fi de ştiut dacă îşi mai amintesc ce au făcut în acea noapte!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute