Gimnasta Maria Olaru a divorţat de preşedintele PRU, Bogdan Diaconu

• Știri
Gimnasta Maria Olaru a divorţat de preşedintele PRU, Bogdan Diaconu

”Prin acest mesaj, anunţ pe oricine se arată interesat de persoana mea, că am divorţat , prin procedură notarială, de fostul meu soţ. Despărţiea efectivă s-a produs de la jumătatea anului 2016, atunci când m-am convins că avem idei diametral opuse, ireconciliabile, asupra principalelor valori morale în jurul cărora se coaglează o familie normală, onorabilă. Faptul că n-am introdus încă de atunci actele de divorţ se datorează activităţilor sale politice, în care nu m-am amestecat niciodată, înţelegând că sunt chestiuni care nu mă privesc, chiar dacă eram tot mai în dezacord cu ele. Deşi trăiam separaţi n-am vrut să fiu acuzată, sau doar bănuită, că aş fi contribuit, prin decizia mea, la eşecul său politic. Cu atât mai puţin că aş fi ales divorţul după ce n-a mai fost deputat.

Maria Olaru şi-a anunţat public divortul de Bogdan Diaconu
Maria Olaru şi-a anunţat public divortul de Bogdan Diaconu

 

Nimic mai străin de mine decât duplicitatea, minciuna, oportunismul sau demagogia, etc proceduri atât de utilizate de către politicieni. Iar cei care mă cunosc pot confirma oricând.


Am simţi nevoia să fac publice aceste amănunte întrucât, în mod regretabil şi de neînţeles pentru mine, un ziar important, criticându-l pe politicianul B.D., nu i-a precizat numele, preferând formula „soţul gimnastei Maria Olaru”. Nu contest fondul acelui material de presă – ROG doar să nu mai fiu asociată cu persoana respectivă şi cu actele sale sociale.

Bogdan Diaconu a ieşit din căsnicia cu Maria Olaru
Bogdan Diaconu a ieşit din căsnicia cu Maria Olaru

Da, divorţul aduce cu sine o perioadă grea, însă nu imposibil de depăşit. Acesta este motivul pentru care, vă rog să înţelegeţi şi să respectaţi dorinţa de linişte atât de necesără mie şi fiului meu.

Vă mulţumesc mult pentru înţelegere, şi rămân

Aceeaşi Maria Olaru, sinceră şi incomodă.”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Gandul.ro
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute