Roxana Vancea a apărut într-o revistă din Franţa! Mihaela Rădulescu a comentat imediat ce a văzut imaginea

Vedete

Roxana Vancea a renunţat la televiziune, cu care mai cochetează sporadic atunci când vine să-şi prezinte proiectele din zona sportivă. Fosta asistentă TV este însă foarte mândră de faptul că deşi a dispărut de pe sticlă de o perioadă bună de timp, presa internaţională încă este cu ochii pe ea.

De curând, vedeta a postat pe o reţea de socializare o fotografie în care le dezvăluie prietenilor ei virtuali că a apărutîn revista franceză Entrevue.

„În fiecare dimineaţă, formele generoase ale Roxanei Vancea acţionează, asemenea unor raze de soare, asupra stării de spirit a telespectatorilor canalului de televiziune Antena 1. Emoţia pe care o trezesc rotunjimile antrenoarei de fitness în vârstă de 26 de ani în sufletele telespectatorilor români ar fi resposabilă, după părerea unor specialişti, de încălzirea globală!”, este descrierea pe care francezii o fac celor două fotografii ale vedetei noastre de pe vremea când ea prezenta Meteo şi din prezent.

Mihaela Rădulescu a văzut postarea Roxanei Vancea şi s-a arătat extrem de mândră de frumuseţea acesteia şi de faptul că a reuşit să le atragă atenţia francezilor. Prezentatoarea TV a comentat imediat: ”Perfect!”.

Roxana Vancea a apărut în revista franceză Entrevue

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro

Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24

Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24

Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro

Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania