Corturi şi containere anticaniculă amplasate în Bucureşti!

• Știri
Corturi şi containere anticaniculă amplasate în Bucureşti!
Gabriela Firea a anunţat că PMB va amplasa mai multe corturi şi containere anticanicula în Bucureşti

Potrivit edilului şef, corturile vor fi amplasate în perioada următoare în Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, rond ASE, Piaţa Universităţii — în zona Spitalului Colţea şi a Institutului de Arhitectură, Piaţa Unirii, bulevardul Regina Maria, Piaţa Moghioroş, Piaţa C.A. Rosetti, Piaţa Iancului — la Metrou.

Săptămâna viitoare, a adăugat Firea, vor fi amplasate zece containere anticaniculă în Piaţa Victoriei, Herăstrău, Piaţa Romană, Unirea, Dristor, Parcul Carol, Piaţa 11 Iunie, bulevardul Regina Maria, Arhitectură şi Obor.

„Vor fi mult mai bine pregătite, mult mai dotate, vor oferi servicii superioare pentru cetăţenii care ar putea nevoie de îngrijiri medicale. De acest proiect se va ocupa Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti”, a precizat Firea la comandamentul convocat pentru combaterea efectelor caniculei.

Edilul şef a precizat că a discutat cu reprezentanţii conducerii RATB, care vor lua toate măsurile astfel încât să fie cât mai puţine mijloace de transport în comun care nu au aer condiţionat, să crească confortul călătorilor pe timp de vară şi, de asemenea, să se ia măsurile care se impun pentru ca timpii de aşteptare în staţiile RATB să scadă în această perioadă de disconfort termic.

Primarul general a solicitat Poliţiei Locale să intensifice controalele în pieţe şi să ia toate toate măsurile pentru ca alimentele care se vând să fie păstrate în bune condiţii, frigiderele să fie în stare de funcţionare, astfel încât să nu existe situaţii în care să fie vândute cetăţenilor alimente alterate.

De asemenea, Firea a solicitat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti să monitorizeze atent situaţia persoanelor fără adăpost, în această perioadă, precum şi cazurile sociale şi să intervină dacă este cazul.

„Apa Nova să asigure apa potabilă necesară populaţiei şi intervenţia în regim de urgenţă la orice avarie care are ca efect întreruperea asigurării apei potabile în Municipiul Bucureşti, menţinerea în regim prelungit a fântânilor arteziene. De asemenea, măsuri pentru menţinerea în funcţiune a celor 58 de cişmele aflate în administraţia Apa Nova din Bucureşti”, a subliniat primarul general.

Totodată, Firea le-a reamintit operatorilor de salubritate că este interzisă spălarea sau stropirea în anotimpul călduros în intervalul orar 13,00——17,00. „De asemenea, vă solicit concursul dumneavoastră astfel încât să se respecte programul de evacuare a deşeurilor menajere şi să intensificaţi numărul de ridicări de deşeuri menajere de la unităţile de alimentaţie publică, cât şi de la pieţele agroalimentare”, a mai precizat primarul general.

Potrivit Gabrielei Băncilă, director la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în cursul acestei zile a fost emisă o informare meteorologică privind instabilitatea accentuată, dar şi disconfortul termic, care va fi resimţit şi în Bucureşti, anunţă romaniatv.net.

„Informarea este valabilă pentru ziua de mâine, de la ora 13,00, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, timp în care, inclusiv în Capitală, disconfortul termic va fi în creştere, odată cu creşterea valorilor termice, estimând pentru mâine după-amiază o temperatură apropiată de pragul caniculei, în jur de 34 de grade, posibil 35 de grade în centrul oraşului, şi coroborată cu umezeala din aer, vorbim despre posibila atingere a pragului critic de 80 al indicelui temperatură/umezeală. Ulterior, aşa cum informează ANM, acest val de căldură se va menţine pentru regiunile din jumătatea de sud a României, inclusiv în Capitală, atât la sfârşitul acestei săptămâni, cât şi pe parcursul celei viitoare, cel mai probabil, în prima sa jumătate, urmând a se înregistra temperaturi în orele amiezii în jurul pragului de caniculă”, a anunţat Băncilă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!