VICTORIE DECISIVĂ pentru Mayweather, prin KO Tehnic, în Runda 10: „Am ales partenerul potrivit pentru ultimul dans”

• Știri
VICTORIE DECISIVĂ pentru Mayweather, prin KO Tehnic, în Runda 10: "Am ales partenerul potrivit pentru ultimul dans"

Floyd Mayweather Jr a câştigat prin KO Tehnic, în runda a 10-a, după un meci în care l-a dominat clar pe McGregor.

Arbitrul a oprit lupta în runda a 10-a, după ce McGregor nu a mai putut reacţiona la seria de lovituri a lui Mayweather.

Americanul rămâne neînvins la profesionişti şi are un record de 50 de meciuri şi tot atâtea victorii, dintre care 26 prin KO.

„A fost ultima luptă din cariera mea. Indiferent de adversar, de bani. Am ales partenerul potrivit pentru ultimul dans. Le-am oferit fanilor ce voiau să vadă, le datoram un show după meciul cu Pacquiao. Conor a fost un adversar foarte dificil, mult mai bun decât credeam. A folosit unghiuri diferite, dar eu am fost mai bun. V-am garantat că nu se termină la decizie. Era în joc reputaţia boxului. Nu aş fi reuşit asta fără fani. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit la meci”, a declarat Mayweather, la sfârşitul luptei.

McGregor consideră că meciul a fost oprit prea devreme şi că doar oboseala l-a împiedicat să continue să lupte de la egal la egal cu adversarul său.

„Am început meciul bine, dar el a ajustat tactica şi a început să lupte bine. E foarte atent la tot ce face. Nu e rapid, nu e puternic, însă e atent. Cred că meciul a fost oprit prea devreme. Aş fi vrut să mă mai lase, măcar să ajung la podea, să cad din picioare. Era mare miza, trebuia să mă lase.

Eram puţin obosit, atâta tot. Am mai pierdut în viaţa mea, am fost strangulat la TV şi m-am întors. Aş fi vrut să mă lase să mai lupt. Am crezut că a fost apropiat meciul. Am obosit, atâta tot. Lasă-l pe om să mă pună jos.

A fost un meci apropiat. L-am bătut în primele runde, apoi l-am dominat şi la mijlocul meciului până spre final. Doar în ultimele două runde am fost obosit, atâta tot”, a declarat McGregor.
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
Click.ro
Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!