FOTO. Au pus carul înaintea boilor! N-au asfalt pe străzi, dar vor avea pe câmp. Se întâmplă în comuna Secu din Dolj

• Știri
Drumul din câmp a fost pregătit pentru asfaltare

 „Am văzut că se lucrează în zonă, am auzit că asfaltează în câmp. Ce putem face noi?! Străzile din sat sunt praf, când plouă e vai de lume, doar cu cizme de cauciuc se poate circula. Noi nu avem canalizare şi asfalt în sat, dar o să avem în câmp. Au făcut asta tot pentru ei, şi primarul şi secretarul au terenuri agricole acolo”, a spus un localnic pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Şapte kilometri de drum prin câmp vor fi asfaltaţi pe bani europeni. Deja a început pregătirea pentru asfaltare, iar costurile lucrării se ridică la 400.000 de euro.

Primarul din Secu a refuzat să dea detalii despre lucrare, însă secretarul comunei ne-a explicat că, deşi nu este „moral”, este legal. (CITEŞTE AICI: Poveste de succes! A lucrat la cules în Spania, iar acum… Câştigă mii din euro din scaieţi!)

„Acest drum este asfaltat pe banii Uniunii Europene, iar noi am respectat proiectul. Moral nu este corect ce se întâmplă, însă noi respectăm legea. Noi am depus proiecte pe Ministerul Dezvoltării să obţinem bani pentru asfaltarea tuturor străzilor din comună, dar nu s-au aprobat. Am terenuri în zonă în arendă, dar este o pură coincidenţă”, a spus Viorel Jianu, secretarul Primăriei Secu, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

În comuna Secu trăiesc aproximativ 2.000 de suflete. Oameni sunt supăraţi că localitatea a fost lăsată de izbelişte, în timp ce câmpurile se modernizează. „Nu este normal, domnule, aşa ceva! Să nu ai tu asfalt şi canalizare în secolul 21, dar să torni asfalt pe câmp?! Nu putea tractorul să circule pe pâmânt? Da’ noi putem!? Să fim serioşi, e bătaie de joc!”, a mai spus un locuitor. (NU RATA, AICI: A fost arestat pentru deturnare de fonduri, dar… Cum l-am filmat pe ”tăticul” Blue Air după ce imperiul de 200 mil. € i s-a prăbuşit! Omul de afaceri a luat masa cu ”Regina” şi conduce un…)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

SOFIA PADEANU
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta