Clau-Gol, mulţumit după ce a ţinut FCSB în şah!

• Știri
Clau-Gol, mulţumit după ce a ţinut FCSB în şah!

Clau-Gol, antrenorul FC Voluntari a declarat că reacţia elevilor săi este de înţeles având în vedere că au reuşit să facă faţă unei formaţii pline de vedete plătite regeşte.

De asemenea, tehnicianul s-a arătat mulţumit şi de jocul elevilor săi şi a spus că punctul obţinut a fost pe deplin meritat.

„Mă bucur că nu am pierdut, deşi mi-aş fi dorit foarte mult să câştigăm. Am întâlnit o echipă de multe milioane de euro şi cred că ne-am descurcat destul de bine. Au avut şi ei două ocazii mari, am avut şi noi. Am făcut un meci bun spre foarte bun. Important e că nu am fost învinşi. Cred că după aspectul jocului rezultatul de egalitate este echitabil. Este un început de retur cu dreptul, dar trebuie să uitam acest joc chiar dacă euforia băieţilor a fost mare în vestiar. Ne aşteaptă o perioada foarte grea”, a declarat Claufiu Niculescu.

După punctul obţinut cu FCSB, FC Voluntari a acumulat 16 puncte apropiindu-se la două puncte de locurile de play-off.

Etapa următoare FC Voluntari, care se află pe locul 9 se va deplasa la Giurgiu pentru confruntarea cu Astra lui Edward Iordănescu, meciul fiind programat a se desfăşura duminică, 22 octombrie de la ora 18:00 în timp ce FCSB, echipă aflată pe locul 2 va primi pe teren propriu într-un meci care va avea loc tot duminică, 22 octombrie, dar de la ora 22:45 vizita formaţiei ACS Poli Timişoara.

Autor: Cristi P.    

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
Click.ro
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!