Cornel Şfaiţer dorit de Ionuţ Negoiţă la Dinamo!

• Știri
Cornel Şfaiţer dorit de Ionuţ Negoiţă la Dinamo!

„Am rămas şi eu un pic surprins că această informaţie a apărut publică, a apărut în presă.  Am amintiri extraordinare de mic copil, am suferit pentru Dinamo, am stat la multe meciuri pe o asemenea vreme în tribunele stadionului Dinamo, am călătorit împreună cu ei când se băteau în cupele europene. Am amintiri extraordinare. De când am promovat în Liga I, m-am detaşat şi am fost preocupat doar de FC Botoşani. Am reuşit lucruri extraordinare împreună cu Valeriu Iftime, cu firma Elsaco şi ceilalţi acţionari. Sunt sigur că se vor reuşi lucruri frumoase în viitor la Botoşani”, a declarat oficialul moldovenilor.

Negoiţă îl doreşte cu insistenţă pe Şfaiţer, care este dinamovist declarat, propunându-i oficialului botoşănean funcţia de preşedinte al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Şfaiţer a recunoscut că în ultimul timp a avut mai multe discuţii cu Negoiţă şi nu a exlcus varianta de a face pasul la Dinamo, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă o întrevedere cu finanţatorul „câinilor”.

 L-am felicitat pe domnul Negoiţă pentru că a redresat corabia. Sunt sigur că Dinamo va reveni, cu paşi mărunţi, cu o strategie bună. Este un brand extraordinar şi poate reveni dar trebuie multă răbdare. Oricine îşi doreşte să ajungă conducător la Dinamo. Sunt mulţi oameni cu destulă experienţă. Au fost mici discuţii, probabil vor mai fi dar eu sunt ataşat de Botoşani. Pentru oricine e o provocare, să ajungi la Dinamo. Nu am ascuns că sunt dinamovist. În faţa lui Dinamo am reuşit rezultate pozitive, suntem pe plus în cei cinci ani de Liga 1. Botoşaniul e frumos, aici m-am născut şi aici îmi doresc să obţinem rezultate pozitive. E posibil orice”, a adăugat Cornel Şfaiţer.

 

Autor: Cristi P. 

 

                               

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Click.ro
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!