Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care modifică esenţial Codul Fiscal!

Știri
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care modifică esenţial Codul Fiscal!

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern că iniţial sindicatele şi patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi au reacţionat la externalizarea profitului şi „s-au inflamat nişte multinaţionale”.

Felicitări domnule ministru pentru alocuţiunea de la început, tocmai am aflat acum că sunt nişte sucursale ale unor bănci care au dat liber angajaţilor pentru a putea participa la mitingul din faţă, deci sunteţi pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase pe chestia asta, eu vă felicit. Poate o să plătească şi ei impozite, a spus premierul Tudose către ministrul Finanţelor.

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Mihai Tudose a declarat că inflamarea opiniei publice în legătură cu modificările aduse la Codul Fiscal are loc în contextul în care iniţial sindicatele şi patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi, în momentul în care s-a pus în discuţie externalizarea profitului, au apărut şi reacţii negative.

Guvernul doreşte să introducă măsuri ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului. (…) S-au inflamat nişte multinaţionale, dar din fericire cred ca au înţeles că nu e cazul, a afirmat Mihai Tudose.

Înainte de şedinţa de Guvern, premierul Mihai Tudose şi ministrul Ionuţ Mişa au avut o discuţie. Între timp, în faţa Guvernului, circa 200 de persoane protestau faţă de măsurile care urmează să fie luate în ceea ce priveşte de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

Măsura aduce beneficii pentru cetăţeni. Se urmăreşte reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10% pentru angajaţi Se reduc contribuţiile sociale cu două procente, a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a declarat că măsurile care vor fi adoptate vor avea ca efect creşterea veniturilor pentru angajaţi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Click.ro
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Digi 24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Digi24
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Gandul.ro
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!