Gigi n-are frică de Lazio: „Dacă aşa a picat înseamnă că e cel mai bine!”

• Știri
Gigi n-are frică de Lazio: „Dacă aşa a picat înseamnă că e cel mai bine!”

„Acum, ce o vrea Dumnezeu. Merg pe mâna Lui. El ştie ce e cel mai bine pentru mine. Primul meci jucăm acasă şi e foarte important pentru noi. Jucăm cu CFR Cluj, Lazio şi Dinamo. Prefer să batem în ambele meciuri din Liga I şi să nu ne calificăm. Al doilea semn că va fi bine e că am câştigat cu FC Botoşani. Am stabilit că e mai important acasă. Mai departe vom vedea dacă am făcut bine sau nu, dacă ne calificăm sau nu. Dumnezeu ştie ce e cel mai bine. Eu aşa gândesc, să decidă Dumnezeu pentru mine. Dacă Lazio a picat, înseamnă că e cel mai bine. Şansele noastre sunt mai mici, dar poate cineva să fie mai puternic decât Dumnezeu? Aşa gândesc, aşa spun. E mai important campionatul. Am un program de viitor. Participarea în Liga Campionilor nu înseamnă doar bani, dar creşte şi cota jucătorilor tineri, pe care trebuie să-i vând. Ei trebuie văzuţi de cluburi”, a spus Gigi Becali la conferinţa de presă.

De partea cealaltă, Angelo Peruzzi, managerul lui Lazio, a vorbit la Sky Sports despre duelul cu FCSB din „şaisprezecimile” Ligii Europa. Tehnicianul susţine că echipa sa putea avea un adversar mult mai dificil. „Putea fi mai rău pentru noi, dar să jucăm întâi meciurile şi apoi să vorbim. Steaua are un blazon, e o echipă puternică, în ciuda problemelor pe care le are clubul (conflictul cu Armata). Va fi dificil, dar clar putea fi mai rău”, a spus Angelo Peruzzi.

Angello Peruzzi, 47 de ani, a evoluat la Lazio între 2000 şi 2007 şi a mai trecut de-a lungul carierei pe la Roma, Verona, Juventus şi Inter. Are 31 de selecţii la naţionala Italiei, alături de care a devenit campion mondial în 2006.

Italienii nu au pierdut niciun meci în confruntările cu echipe româneşti. În 1960, Lazio a jucat împotriva Stelei într-o partidă amicală câştigată de italieni cu scorul de 4-1.

Cristi P.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!