Tragedie! Rănită grav într-un accident rutier, studenta Cerasela Tatarciuc a murit la doar 22 de ani

Știri
Tragedie! Rănită grav într-un accident rutier, studenta Cerasela Tatarciuc a murit la doar 22 de ani

Cerasela Tatarciuc, o studentă a Facultăţii de Farmacie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, s-a stins din viaţă la doar 22 de ani. Tânăra a murit la spital, după ce a fost lovită de o maşină pe trotuar. Timp de cinci zile, fata s-a aflat sub tratament la secţia de Terapie Intensivă.

„Din păcate, vineri, studenta din ATI nu a mai putut fi resuscitată cu tot efortul echipei”, au anunţat medicii.

„O plâng colegii, prietenii, cadrele didactice, conducerea Facultăţii de Farmacie, conducerea UMF Iaşi şi întreaga echipă de specialişti care au depus toate eforturile şi au luptat alături de ea până în ultima clipă. Destinul a fost însă nedrept şi Cerasela, la doar 22 de ani, a plecat dintre noi. Dumnezeu să o ierte! Condoleanţe familiei îndoliate! Întreaga noastră consideraţie celor care, prin donare de sânge, ne-au fost alături în această luptă şi împreună am sperat până în ultima clipă într-o minune”, a declarat decanul Facultăţii de Farmacie, Prof.univ. Dr. Lenuţa Profire.

Cerasela Tatarciuc, studentă a Facultăţii de Farmacie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, a fost victima unui accident înfiorător care a avut loc, luni, 11 decembrie. Tânăra a fost lovită violent de o maşină, în timp ce mergea pe trotuar, în apropierea Universităţii de Medicină şi Farmacie.

Două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecţie din faţa Universităţii ieşene, iar unul dintre acestea a fost proiectat pe trotuar. Studenta a fost strivită între autoturism şi zidul unei clădiri care aparţine Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video