Bizonul, suspendat trei etape de Comisia de Disciplină!

Știri
Bizonul, suspendat trei etape de Comisia de Disciplină!

„Nu este o veste prea bună, este un jucător important pentru noi. Ne-a ajutat mult în acest an. Nu mă aşteptam să ia 3 etape, pentru că m-am uitat şi eu pe imagini şi am văzut acolo doar o atingere. Mă aşteptam să ia doar o etapă. Avem jucători care-i pot lua locul. Maximum de etape ar fi însemnat să dea cu cotul. Dar Ţucudean i-a pus prima dată mâna în gât. Şi Gnohere l-a atins uşor. Până să văd imaginile, chiar eram supărat, pentru că am crezut că chiar a dat cu pumnul. Dar, după ce am văzut imaginile, putea să-i dea galben. Pentru că l-a atins uşor. Poate reuşim să reducem la două etape. Să lipească cu Mediaş şi cu CFR Cluj”, a declarat Nicolae Dică pentru Telekom Sport.

Alţi doi fotbalişti eliminaţi în etapa a XXII-a, Alexandru Băluţă (CS „U” Craiova) şi Diogo Salomao (Dinamo), au fost suspendaţi câte un meci şi amendaţi cu 740 de lei fiecare.

Băluţă a primit al doilea cartonaş galben în minutul 80 al partidei cu CFR Cluj (2-1), iar portughezul Salomao a fost eliminat tot pentru două cartonaşe galbene, în minutul 89 al partidei susţinute de Dinamo în deplasare cu ACS Poli Timişoara.

                     

Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Click.ro
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Digi 24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Digi24
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Gandul.ro
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!