„Guriţă” mulţumit de tinerii care vin din urmă!

• Știri
„Guriţă” mulţumit de tinerii care vin din urmă!

Tehnicianul a declarat la Telekom Sport că regula under 21implementată în Liga 1 care la început a fost primită cu multă reticienţă de majoritatea cluburilor din campionatul intern a adus în prim plan jucători importanţi pentru naţionala de tineret care în cel mai scurt timp ar urma să facă pasul la prima reprezentativă.

„Guriţă” crede că naţionala va avea mult de câştigat pe viitor având în vedere faptul că din ce în ce mai mulţi jucători cu vârste sub 21 de ani au început să joace constant la echipele de club, iar rezultatele se simt deja la naţionalele de tineret.                          

„Cu regula de U21 pe teren, adevărul e că avem generaţii care vin din urmă mai bune. Avem generaţii care au rezultate extraordinare la nivel de juniori sau rezultate bune, cum n-am avut în anii anteriori. Şi asta e datorită acestei reguli U21. Asta nu face decât să mă bucure pe mine că antrenor al echipei naţionale, pentru că avem tineri care joacă. Sunt titulari in Divizia A, joacă meci de meci la echipe bune. Sunt şi jucători care au plecat afară. Joacă în campionate puternice.  Sperăm ca pe viitor tot mai mulţi tineri să facă pasul spre fotbalul bun, la echipe foarte bune unde să şi joace, să se impună”, a declarat Cosmin Contra pentru Telekom Sport.

Printre jucătorii care au beneficiat din plin de obligativitatea introducerii regulii under 21 se numără şi Olimpiu Moruţan. Decarul FC Botoşani a jucat meci de meci la gruparea moldavă, iar evoluţiile sale i-au adus un transfer de vis la FCSB, echipă cu care a semnat un contract valabil ep o perioadă de cinci ani de zile. De asemenea, Moruţan a devenit o prezenţă constantă la naţionala  Under 19 dar a avut selecţii şi la cea de tineret.

Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Click.ro
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!