Acasă » Galerie foto » Alexandru Arşinel e de astăzi Cetăţean de Onoare al Capitalei. Distincţia i-a fost acordată într-un moment ”delicat”

Alexandru Arşinel e de astăzi Cetăţean de Onoare al Capitalei. Distincţia i-a fost acordată într-un moment ”delicat”

De: Cancan 16/01/2018 | 17:51
Alexandru Arşinel e de astăzi Cetăţean de Onoare al Capitalei. Distincţia i-a fost acordată într-un moment ”delicat”

Titlul de Cetăţean de Onoare al Capitalei a fost conferit actorului Alexandru Arşinel şi scriitoarei Ileana Vulpescu, luni, cu prilejul Galei Premiilor Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură, potrivit unui comunicat al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Arşinel a primit distincţia în plin scandal al transplanturilor efectuate de medicul Mihai Lucan, după ce şi actorul a beneficiat preferenţial de un rinichi, acum câţiva ani.

Viceprimarul Capitalei dr. arh. Michaela Tomniţa Florescu a acordat din partea Gabrielei Firea, primarul general al Bucureştilor, titlul de Cetăţean de Onoare actorului şi managerului Teatrului de Revistă «Constantin Tănase», Alexandru Arşinel, «în semn de respect pentru contribuţia adusă în dezvoltarea şi promovarea teatrului românesc, pentru întreaga activitate în slujba Teatrului de Revistă bucureştean». Acelaşi titlu i-a fost conferit şi celebrei scriitoare Ileana Vulpescu, absentă din motive obiective la gală”, se arată în comunicat.

Totodată, în cadrul evenimentului, 24 de personalităţi marcante ale vieţii culturale române au primit din partea Municipalităţii premii de Excelenţă în Cultură pentru următoarele domenii de activitate: teatru (scenografie: Adriana Grant pentru „Amadeus”, Teatrul Metropolis, regie: Vlad Massaci pentru „Ţinutul din miezul verii”, Teatrul Mic, actorie: Marius Bodochi, debut regie: Irina Alexandra Banea pentru „Incendii”, Teatrul Bulandra şi premiul pentru întreaga activitate: Rudy Rosenfeld, Teatrul Evreiesc de Stat), muzică (dirijorul Cristian Mandeal, compozitorul Dan Dediu, pianistul Valentin Gheorghiu, violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Andrei Ioniţă), arte vizuale (Călin Dan – director MNAC, artistul Ion Grigorescu), film (regizorii Adrian Sitaru – filmul „Fixeur”, Călin Petre Netzer – filmul „Ana, mon amour”, Serge Ioan Celibidache – filmul „Octav”), arhitectură (prof.dr.arh. Marian Moiceanu, prof. dr.arh. Emil Barbu – Mac Popescu), literatură (academician Eugen Simion, scriitoarea Nora Iuga, poetul şi eseistul Barbu Cioculescu) şi management cultural (Adrian Majuru – directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, Ioan Cristescu – directorul Muzeului Literaturii Române).

Organizată de Primăria Capitalei, Gala Premiilor Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură a fost găzduită de Teatrul Odeon cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video