Fostul principe Nicolae face nuntă! Când are loc marele eveniment și pe cine a invitat din familia regală

Fostul Principe Nicolae și Alina Maria Binder s-au cununat duminică, la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia

Fostul principe Nicolae și soția sa, Alina Binder vor să se căsătorească și în fața lui Dumnezeu, după ce au spus un „Da” hotărât în fața ofițerului stării civile, în urmă cu câteva luni. Cei doi au stabilit deja data marelui eveniment. 

După cununia civilă, care a avut loc în octombrie anul trecut, în Anglia, fostul ărincipe Nicolae și Alina Binder vor să se căsătorească religios, iar evenimentul va avea loc în România. Cei doi au speranțe mari pentru viitor și se declară foarte fericiți împreună. Nicolae și Alina au acordat un interviu revistei franceze „Point de Vue”, unde au vorbit despre moartea Regelui Mihai, despre cununia civilă și despre viitoarea nuntă. Alina Binder a mărturisit că, în cadrul cununiei civile, a purtat un costum național transilvănean, pe care l-a moștenit de la bunica ei. Nepotul Regelui Mihai şi soţia sa au dezvăluit că se vor căsători religios în luna septembrie, în România.

„Tot ceea ce putem să vă spunem este că nunta va avea loc în România, în luna septembrie. (…) Eu vorbesc des la telefon cu sora mea şi ştiu că ea va fi alături de noi. Cât despre mama mea şi mătuşile mele, evident că ele sunt invitate şi sper din toată inima că vor putea fi lângă noi şi că vom putea fi astfel o familie unită”, a povestit fostul principe Nicolae

De asemenea, ei au vorbit și despre relațiile „șuprede” dintre ei și Casa Regală: „Din păcate, relaţiile dintre noi nu sunt bune şi asta nu este alegerea mea. Ultima dată ne-am întâlnit la finalul lunii ianuarie, la parastasul de 40 de zile al bunicului meu. Am încercat să mă port cu respect, dar nu am schimbat niciun cuvânt atunci. Nici în prezent nu există comunicare între noi, nici cu mătuşa mea, nici cu mama mea”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani