Acasă » Exclusiv » Poveste fabuloasă: A ajuns în vacanță în România și s-a stabilit aici!

Poveste fabuloasă: A ajuns în vacanță în România și s-a stabilit aici!

De: Adrian Lucian 24/03/2018 | 23:56

Au trecut doar doar doi ani de când grecul Petros Petrakas s-a stabilit în România, după ce a bătut lumea în lung și în lat, dar el deja se consideră, în suflet, român. O serie de întâmplări neașteptate au făcut ca Petros să ajungă în județul Satu Mare, de unde spune că nu ar mai pleca, fiind locul unde ar vrea să își petreacă tot restul vieții. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a aflat povestea lui fabuloasă. (VEZI ȘI: UN REFUGIAT POLITIC S-A STABILIT ÎN MARAMUREŞ ŞI…)

„Aici mă simt cel mai acasă din toate țările prin care am umblat. Am fost primit cu multă căldură de către oameni, cu multă deschidere. Oamenii sunt atât de plăcuți și nu m-am simțit străin nici o secundă. De aceea am decis să îmi cumpăr un apartament aici și să îmi fac o viață nouă, de la zero”, spune grecul îndrăgostit de România.

Dar povestea de viață a lui Petros, care are acum puțin peste 60 de ani, este una demnă de un scenariu de film. Afost nevoit să părăsească, în decursul anilor, mai multe țări, persecutat sau constrâns de situații politice, economice sau rasiale.

Nici Grecia, nici America nu au fost pe placul lui

„Eu m-am născut în Africa, în Zimbabwe, din părinți greci. Ei au ajuns acolo tocmai cu dorința de a începe o viață nouă departe de Grecia, de unde se trăgeau. Probabil de la ei am moștenit și curajul de aface astfel de schimbări în viața mea. Acolo am crescut și am fost educat în sistem britanic. Pe când aveam 20 de ani, din cauza terorismului din zonă, din cauza atacurilor asupra comunităților albilor din Zimbabwe, am fost nevoiți să ne mutăm, iar părinții au decis să ne întoarcem în Grecia”, povestește Petros Petrakas.

Tânăr fiind, nu și-a prea găsit locul prin Grecia, astfel că a intrat în marină pentru o perioadă, iar mai apoi a explorat viața în Statele Unite ale Americii. Nu a fost atras să se stabilească acolo, astfel că a revenit în Grecia. (NU RATA, AICI: Povestea polițistului care a refuzat FBI pentru a prinde infractori în România)

Episodul olandez

„Când m-am întors în Grecia, mi-am întemeiat o familie. Soția mea avea o mică pensiune pe atunci, pe care am transformat-o într-un hotel de lux, stațiune de tratament pentru persoane în vârstă din Grecia. Am și trei copii, băieții sunt amândoi în marină, iar fiica mea se ocupă acum de hotel. La un moment dat, fiecare ne-am urmat cursul vieții, iar eu am ajuns în orașul unde erau stabiliți părinții mei și am lucrat pentru un șef român, în domeniul turismului”, își aduce aminte Petros.

Nu se gândea pe atunci că România, țara pe care o cunoscuse doar prin intermediul fiului său, va ajunge să îi fie casă, mai ales că din Grecia a plecat în… Olanda, atunci când criza economică i-a făcut să piardă totul.

„Începuse criza în Grecia, prin 2006, iar tatăl meu mi-a dat 200 de euro și un bilet de avion spre Olanda și mi-a zis să merg să încep o nouă viață, mai ales că în Grecia nu mai aveam nimic, nu mai aveam nici ce face. Olanda a fost un episod scurt, pentru că în fabricile în care voiam să mă angajez, comunitățile de polonezi și turci s-au arătat a fi foarte reticiente în a mă primi”, își continuă Petros povestirea.

Semn divin în Suedia

Soarta l-a purtat pentru câteva luni în Suedia, unde a avut grijă de un bărbat imobilizat la pat și de copiii familiei, dar experiența a fost una scurtă, pentru că simțea că se atașează prea tare de copii, în special după ce bărbatul pe care îl îngrijea a murit, așa că pentru a-și continua viața, a plecat la Londra.

„Cât am avut bani, din ce strânsesem în Suedia, am stat într-un hostel, dar banii nu au ținut mult. Într-o noapte, pe ploaie, stăteam în mijlocul drumului, plângeam și mă rugam la Dumnezeu să îmi dea un semn, să mă ajute, că a doua zi aveam să părăsesc hostelul și nu aveam unde să merg. Semnul a venit, pentru că am ajuns la o biserică grecească, de unde am fost dirijat spre o comunitate de greci, unde am primit adăpost și hrană până mi-am găsit loc de muncă”, povestește Petros.

În România a venit în vacanță

Cu puținii bani primiți de la biserică și-a luat un costum de la un magazin de întrajutorare, pentru a avea haine decente să se prezinte la un interviu. A primit rapid postul de recepționer la un complex de locuințe, unde s-a ocupat și de alte lucruri în paralel. (VEZI ȘI: Povestea lui Einstein din Vaslui)

„Mai făceam una, alta prin apartamentele oamenilor, acolo unde mă chemau să schimb un bec sau să repar o clanță. Nu refuzam nici o ofertă. Până când am avut un accident de muncă, mi-a fost afectat spatele, am spondiloză acum, iar medicii mi-au interzis să mai lucrez. A fost un moment extrem de greu pentru mine, am suferit o depresie adâncă. Pentru a trece peste și a mai uita de probleme am venit, la invitația unor prieteni, în România, în vacanță, în Satu Mare și Maramureș. La scurt timp m-am decis să mă mut aici, pentru că mi-au plăcut foarte mult oamenii”, mai mărturisește Petros.

Simte că ar trebui să dea ceva înapoi comunității

Nu doar oamenii i-au plăcut, ci și mâncarea, care l-a făcut să pună în doi ani peste 20 de kilograme, luatul mesei în oraș fiind una dintre plăcerile sale. În Satu Mare l-a adus și pe tatăl său, alături de care are o viață decentă în noua casă, de aproximativ doi ani. Totuși ceva îl neliniștește pe Petros, acest lucru fiind faptul că simte nevoia să dea ceva înapoi comunității care l-a adoptat cu atâta căldură.

„De când am venit m-am împrietenit foarte rapid cu vecinii, nu m-au considerat un străin niciodată. Simt nevoia să ofer ceva înapoi acestei comunități, acestui oraș și acestei țări. Acum deschid o afacere, și pentru a avea un venit suplimentar, dar din profitul firmei vreau să ofer cea mai mare parte copiilor bolnavi de cancer, să le ofer o șansă în plus la viață, pentru că și mie România mi-a oferit o șansă la o nouă viață”, mai afirmă Petros Petrakas.

Afacerea pe care grecul o deschide la Satu Mare și pe care vrea să o extindă în toată Transilvania este una cu accesorii bărbătești, mai exact cu ceasuri nemțești cu mecanism elvețian, ceea ce le face speciale fiind cureaua de lemn, care reduce substanțial greutatea obiectului.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
Vlăduța Lupău, apariție INCEDIARĂ! A renunțat la haine și s-a fotografiat AȘA
Vlăduța Lupău, apariție INCEDIARĂ! A renunțat la haine și s-a fotografiat AȘA
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să alerg un miel”. Blondina face dezvăluiri inedite
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură.”
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Peștele pe care trebuie să îl ai pe masa de Paște. E gustos, se gătește ușor și are un preț accesibil
Peștele pe care trebuie să îl ai pe masa de Paște. E gustos, se gătește...
De ce scârțâie, de fapt, metroul când ajunge în Gara de Nord. Are legătura cu Nicolae Ceaușescu
De ce scârțâie, de fapt, metroul când ajunge în Gara de Nord. Are legătura cu...
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai mânca, dementule!''
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
Cutremur în tenis. HALEP a făcut anunțul: Nu se poate așa ceva
Cutremur în tenis. HALEP a făcut anunțul: Nu se poate așa ceva
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie conroversată
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții de minimă decență”
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții...
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Cum arată apartamentul de lux în care locuiește Raluca Bădulescu în chirie: „Plătesc 1.300 de euro pe lună”
Cum arată apartamentul de lux în care locuiește Raluca Bădulescu în chirie: „Plătesc 1.300 de...
Clădirea emblematică din București în care s-ar petrece lucruri stranii. Unii spun că este bântuită
Clădirea emblematică din București în care s-ar petrece lucruri stranii. Unii spun că este bântuită
Orașul din România în care se construiește un ansamblu rezidențial peste o necropolă: “Cei mai mulți dintre decedați nu au avut coșciug”
Orașul din România în care se construiește un ansamblu rezidențial peste o necropolă: “Cei mai...