Acasă » Incident la bordul unui avion Blue Air! Ce a încercat să facă un bulgar în timpul zborului

Incident la bordul unui avion Blue Air! Ce a încercat să facă un bulgar în timpul zborului

De: Anca Toma 28/03/2018 | 12:12
Incident la bordul unui avion Blue Air! Ce a încercat să facă un bulgar în timpul zborului

Incident la bordul unui avion Blue Air, după ce un bărbat a încercat să intre în cockpit în timpul zborului de aseară dintre Birmingham şi Bucureşti. Potrivit informaţiilor aeronews.ro, pasagerul s-a ridicat de la locul său şi s-a îndreptat spre cabina piloţilor, a forţat uşa şi a întrebat o însoţitoare de bord care este codul de acces.

Iritat că nu-l obţine, bărbatul de 23 de ani, originar din Bulgaria, a început să se agite, moment în care a fost imobilizat de însoţitoarea de bord şi 2 pasageri până la aterizarea pe aeroportul Otopeni, unde a fost predat autorităţilor.

Bărbatul a fost preluat de către poliţiştii de frontieră şi i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea unui act de violență asupra personalului de la bordul unei aeronave.

Acesta va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video