Intrările în București sunt blocate, luni seara. Mii de români se întorc din vacanță. | Infotrafic

Ultima zi liberă de Paști a adus cu ea mii de români care se întorc din stațiunile de la munte și de pe litoral, către Capitală. Astfel, coloane de autoturisme se întind la intrarea în Bucureşti, dinspre autostrăzi, arată centrul Infotrafic. Pe A1 coloana se întinde pe 7 kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloana are trei kilometri. Este, de asemenea, aglomeraţie pe mai multe drumuri naţionale, în special pe Valea Prahovei. Practic, intrările în București sunt blocate.

Este aglomeraţie pe DN1, între Predeal şi Buşteni, respectiv Posada şi Comarnic; pe DN1A, între Vălenii de Munte şi Făgetu; pe DN2 Focşani – Goleşti şi Aliceni – Buzău; pe DN3, între Brăneşti şi Pantelimon; pe DN6, între Mihăileşti şi Prunaru; pe DN7 Piteşti – Morăreşti şi centura mun. Râmnicu Vâlcea şi pe DN65, între Lunca Corbului şi Albota.
De asemenea, valori ridicate de trafic sunt şi pe cele două autostrăzi, la intrarea în Capitală, pe A1 Bucureşti – Piteşti, coloana formată fiind de circa 7 kilometri, iar pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe o distanţă de aproximativ 3 kilometri.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro

Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro

Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Click.ro

Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24

Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24

Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania