A vrut să se omoare de două ori! Fosta iubită îi interzisese să-și vadă copiii: ”M-am dus la calea ferată și…”

A vrut să se omoare de două ori! Fosta iubită îi interzisese să-și vadă copiii: ”M-am dus la calea ferată și…”

Un bărbat din Râmnicu Rărat a vrut să-și ia viața de două ori, disperat că iubita i-a interzis să-și vadă copiii. Daniel Vâlcu a dezvăluit, la Acces Direct, cum viața lui este acum un calvar, după ce mama copiilor lui a plecat în Italia, alături de micuți.  

„Aș dori foarte mult să îmi văd copiii, să-i pot strânge în brațe, dar nu pot nu îmi da voie fosta soție. Am suferit o mare depresie în Italia când am fost la ei. Am vrut să-mi iau zilele. Mă doare foarte mult dar ce să fac. Dacă i-aș vedea le-aș spune că va iubesc foarte mult și îmi e dor de voi și așa v-aș strânge în brațe, că știu că m-am chinuit cu ei, nu mai eu știu cum m-am chinuit”, a spus Daniel Vâlcu la „Acces Direct”.  

„Nu prea se ocupă de ei, țipă la ei, nu se ocupă de ei, i-a bătut, pe băiat l-a bătut de față cu mine, pe fată a bătut-o pentru că fata a vrut să facă pipi și ea (iubita) nu a vrut să se trezească”, a mai spus acesta.

„Mi-a zis că nu mai vrea să stea cu mine, copiii rămân la ea și atunci m-am dus la calea ferată să mă pun în față trenului. M-a văzut o vecină de la bloc a sunat, au veni carabinierii și m-au luat”, a povestit bărbatul cum a încercat să-și ia viața pentru prima data.

„El la fiecare ceartă a plecat, alte persoane m-au ajutat să le asigur copiilor ce le trebuie. El este un bărbat căruia i-a plăcut alcoolul”, a fost replica femeii care a trăit alături de Daniel vreme de 11 ani.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli