Alex Băluță după primul hattrick: „Nu eram dator față de nimeni!”

Alex Băluță după primul hattrick: „Nu eram dator față de nimeni!”
Autor al unui hattrick în victoria concludentă a formaţiei sale, scor 5-1, CSU Craiova, în manşa tur a semifinalei Cupei României cu FC Botoşani, Alexandru Băluţă a declarat că nu a fost deloc afecta de corecţia primită de la Devis Mangia care l-a lăsat în afara lotului pentru jocul cu CSM Poli Iaşi din play-off după declaraţiile făcute la finalul meciului cu FCSB.

„Nu m-a doborât această perioadă. M-am pregătit foarte bine, am muncit suplimentar şi ştiam că vor veni si golurile. Trebuia doar să mă liniştesc, să-mi pun ordine în ganduri. Nu eram dator faţă de nimeni. Îi mulţumesc lui Mister că m-a reprimit şi nu l-am dezamăgit. Am avut doar de învăţat din această perioadă. Eu învăţ din greşeli şi sunt foarte bucuros că am adus fericire spectatorilor. Ştiu că am greşit, a fost urât ce am făcut, dar nu am putut să mă abţin, Aşa suntem noi, oltenii. Voiam să fac un meci foarte bun contra Stelei, dar mai avem returul şi sper să continui la fel până atunci. Sunt sigur că de acum voi avea moralul foarte bun şi încrederea care mi-a lipsit”, a declarat Alexandru Băluţă.

Pentru olteni au punctat în acest meci Alex Băluță (min.12, 30, 83), Gustavo (min.45+3-pen.), Alex Mitriță (min. 65) în timp ce golul de onoare al moldovenilor, a fost reușit în minutul 35 de Florin Acsinte, fundașul stânga reușind unul dintre cele mai frumoase goluri ale acestui sezon.  Cu 5-1 după prima manșă, Craiova este cu un pas în finala Cupei României.

În cealaltă semifinală, divizionara secundă, FC Hermannstadt a câştigat cu 1-0 manşa tur cu Gaz Metan Mediaş, luând o opţiune serioasă la calificarea în finala de pe 27 mai.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute