Fiica cea mică a Elenei Cârstea a terminat liceul și a obținut o bursă de peste 100.000 $ din partea Armatei Americane! Vrea să o ia pe urmele surorii ei mai mari

Adriana, Elena Cârstea, Glenn și Sanda

Elena Cârstea este extrem de mândră de cele două fiice ale sale, Sanda și Adriana Viorica, pe care le-a adoptat pe când erau micuțe. Plecate în America, odată cu artista, în urmă cu mai bine de zece ani, cele două încearcă săși construiască un viitor strălucit. Ultimele zile au fost încărcate cu emoție pentru cântăreață, întrucât fiica cea mică, Adriana, a absolvit liceul. Vedeta a postat o fotografie cu fata ei, alături de un mesaj emoționant. 

„Copilul meu frumos și deștept. Mâine avem ceremonia de final. Felicitări, iubita mea, din mamaruta aia mică uite ce a ieșit! Felicitări și mama te iubește cel mai mult pe lumea asta”, a scris Elena Cârstea pe pagina ei de Facebook. Fiica cea mică a artistei a obținut o finanțare de 111.636 de dolari pentru continuarea studiilor de la Colegiul Armatei din Statele Unite ale Americii. Adriana Viorica vrea să îi calce pe urme surorii ei, Sanda (21 de ani), care a absolvit liceul în urmă cu trei ani și care este înrolată în armata americană, mai exact în Garda Națională.

Mesajul postat de Elena Cârstea pe Facebook

Elena Cârstea s-a mutat în urmă cu 12 ani în America

Elena Cârstea și-a găsit liniștea peste Ocean, unde a plecat cu 12 ani în urmă, unde locuiește alături de soțul ei, Glenn Muttart. Cei doi s-au căsătorit în anul 2006. Familia Cârstea-Muttart are reședința în Palm Beach, Florida. Acolo, artista lucrează la o agenție imobiliară și a cam renunțat la muzică, concentrându-se mai mult pe viața de familie. Fetele ei au fost indepedente încă de mici. Chiar dacă erau încă la școală, cele două câștigau și bănuți în timpul liber. Sanda a lucrat o vreme într-o parcare, în timp ce Adriana a fost baby-sitter. Glenn și Elena le susțin pe fete în tot ce vor să facă și le sunt alături constant.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani