Adrian Neaga după 0-0 la Botoșani: „Nu am ce să le reproșez băieților!”

Adrian Neaga după 0-0 la Botoșani: „Nu am ce să le reproșez băieților!”
La finalul remizei albe înregistrate de elevii săi la Botoșani, Adrian Neaga, antrenorul principal al ACS Poli Timișoara a ținut să-și laude elevii.

„Nu am ce să le reproşez băieţilor. Ţin să-i felicit în fiecare zi pentru dăruirea pe care o arată şi la antrenamente, şi la jocuri. Atât putem. Gladiatorii luptă până la final. Vedem ce va fi, ori murim, ori rămânem în Liga 1. Mai avem două meciuri de disputat în care să vedem dacă ne putem salva sau nu. Trebuie să trecem peste problemele noastre şi să ne agăţăm de fiecare şansă pe care o avem. Raţ este de apreciat atitudinea lui şi tot ce face pentru echipă. Ar trebui cei tineri să ia exemplu de la el, pentru că este un exemplu pentru ei. Eu cred în şansele noastre că ne vom salva”, a declarat Adrian Neaga la finalul confruntării.

În urma remizei înregistrate la Botoșani, ACS Poli Timișoara a rămas pe loc retrogradabil, acumulând 24 de puncte. Bănățenii sunt la un punct în spatele celor de la Voluntari care se află pe locul 6, loc ce duce la baraj și la trei puncte de Gaz Metan Mediaș, formație care se află pe locul 5.

Rezultatele etapei a XII-a din play-out

Juventus București- Concordia Chiaja 1-3

Dinamo București- FC Voluntari 2-0

Gaz Metan Mediaș- Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1

FC Botoșani- ACS Poli Timișoara  0-0

Clasament play-out

1 Dinamo Bucureşti 12 10 0 2 26-9 50

2 FC Botoşani 12 3 5 4 10-9 34

3 Sepsi Sf. Gheorghe 12 6 5 1 21-13 33

4 Concordia Chiajna 12 5 3 4 11-14 29

5 Gaz Metan Mediaş 12 5 4 3 15-13 27

6 FC Voluntari 12 3 2 7 12-17 25

7 ACS Poli Timişoara 12 2 4 6 8-13 24

8 Juventus Bucureşti 12 3 1 8 7-18 16

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!