Vladimir Drăghia a rupt tăcerea despre relația cu Giani Kiriță

Vladimir Drăghia este marele câștigător Exatlon și a premiului de 100.000 de euro, pe care, potrivit celor spuse de el, îl va dona fundației Magic Camp. Sportivul a vorbit despre experiența trăită, timp de cinci luni, în Republica Dominicană, dar și despre relația lui cu cel mai controversat concurent, Giani Kiriță.

Deși înainte să intre în concurs cei doi erau la cuțite, Drăghia a acceptat provocarea și se aștepta la ce era mai rău din partea fostului fotbalist. Însă, pe parcurs lucrurile s-au liniștit, iar cei doi Faimoși au ajuns să aibă o relație mai mult decât amicală.

„O teama a mea fusese legata de Giani. Am avut niste probleme destul de grave. Nu imi raspundea la salut… E foarte vulcanic! Eu nu vedeam o solutie! Cat de nebun am fost ca am acceptat sa vin in conditiile astea. L-am regasit acolo mai matur! E nebun, e dement omul si acum! Nu ai viata cu el, daca ii cunosti partea rea. E misto daca ajungi sa il cunosti. El si-a asumat asta! Problema noastra a fost ca eram in echipe diferite la o alta emisiune! Si, cum el este vulcanic si are jocuri sa isi intimideze adversarul… Eu nu am avut rabdarea Razboinicilor, nu puteam sa nu ii raspund, sa il las sa imi zica toate alea. Ma gandeam ca va fi iadul pe pamant, ca imi va face viata un calvar. Si el a fost cel care s-a intors catre mine. Mi-a zis ca trebuie sa traim impreuna, sa facem cumva sa fie bine. Si am inceput sa construim un soi de relatie bazata pe respect. Ne-a luat ceva timp pana sa ajungem sa glumim. Cu el ai doua variante: ori il iubesti, ori il urasti!„, a spus Vladimir Drăghia la emisiunea Wowbiz.

„Giani a fost lider, acum pot sa spun ca da. Atunci, in concurs, evitam sa spun asta in timpul concursului, se putea interpreta orice, orice cuvant. Inclusiv el evita sa spuna ca e lider, ca sa ai viata buna in camp. Giani a fost un lider care ne facea sa radem„, a mai spus Drăghia.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!