Un fotograf renumit din Iași a fost arestat pentru trafic de droguri. Dan Alexandru Mandachi este acuzat că aducea substanțe ilegale la Afterhills

• Știri

Cunoscutul fotograf ieșean Dan Alexandru Mandachi (34 de ani) a fost arestat pentru trafic de droguri. Anchetatorii susțin că acesta era furnizorul de droguri al festivalului Afterhills. Polițiștii i-au percheziționat casa și au găsit toată marfa care urma să fie comercializată la festival. 

Dan Alexandru Mandachi a fost contactat de organizatorii Afterhills pentru a fotografia momentele importante de la festival. Pe lângă asta, el avea și alt job, respectiv vinderea drogurilor. Fotograful s-a folosit de această „portiță” pentru a face trafic de droguri, iar anchetatorii cred că unele dintre persoanele implicate în organizarea acestui festival sunt și ele consumatoare. În acest punct al anchetei, nu se știe cu exactitate cine sunt cei care l-au chemat la Afterhills.

Fotograful Dan Alexandru Mandachi făcea rost de orice droguri voiau clienții V.I.P

Dan Alexandru Mandachi putea face rost de orice fel de drog. El se învârtea în lumea bună din Iași și avea clienți dispuși să plătească sume exorbitante pentru marfă de calitate superioară, potrivit bzi.ro. Mandachi ar fi reușit să aducă pe piața neagră din Iași un anumit tip de droguri care se găsește foarte greu, el este comercializat în special în zona Americii Latine. Este vorba despre o substanță ilegală cunoscută sub numele de „ciupercile magice” sau „ciupercile halucinogene”. Acest tip de drog are efecte asemănătoare LSD-ului: tulburări de percepție a timpului și a spațiului.

Potrivit anchetatorilor, fotograful este trafica de droguri de aproximativ un an de zile și a intrat în vizorul poliției la începutul lui 2018. În jurul lui Dan Alexandru Mandachi au fost „infiltrați” investigatori și colaboratori sub acoperire și au fost realizate mai multe cumpărări de droguri supravegheate. Pentru clienții VIP, fotograful procura inclusiv cocaină. În casa lui, oamenii legii au găsit 70 de grame de cannabis, 25 de pastile Extasy, o do\ă de LSD, cristale MDA și altele.

După ce i-au percheziționat casa, procurorii au mai mers la alte două persoane bănuite că ar avea legături strânse cu Mandachi, dar și la părinții acestuia. Procurorii l-au dus în fața judecătorilor de la Tribunalul Iași cu propunere de arestare preventivă. Miercuri după amiază (30 mai), acesta a fost arestat pentru 30 de zile.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului Mandachi Dan Alexandru, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.05.2018 și până la data de 28.06.2018, inclusiv. În baza art.230 alin. 1 Cod procedura penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpaului Mandachi Dan Alexandru”, se arată în decizia Tribunalului Iași.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Click.ro
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani