Andreea Marin a rupt tăcerea și a recunoscut că a fost în depresie, după ce a născut-o pe fetița ei: “M-am gândit la un gest extrem…“

Puțini știu că Andreea Marin a trecut printr-o perioadă dificilă la scurt timp după ce a născut-o pe fiica ei,Violeta, a suferit o depresie postnatală destul de gravă. Chiar dacă părea că se află într-o perioadă destul de bună, vedeta s-a gândit chiar să facă un gest extrem.

„A fost o perioadă foarte grea. Ba chiar am ajuns în punctul în care să mă gândesc la un gest extrem, eu persoana atât de puternică în ochii celorlalţi. Eram într-o perioadă în care, din afară părea foarte bună, aveam un copil de un an şi ceva, casă, masă şi tot ce aş fi avut nevoie. Teoretic, nu aveam de ce să fiu tristă, dar fiecare om le ştie pe ale lui. A fost foarte greu, am ajuns să nu mai pot controla furtuna din mine, să mă simt foarte rău, deloc motivată să merg mai departe. A fost cumplit. (…)

Eram după o naştere şi am trăit această depresie postnatală. Desigur, erau şi nişte motive personale. În acea perioadă a avut loc şi pierderea Mădălinei Manole. Eu nu realizam că trăiesc o depresie, de obicei depresivul nu ştie şi nu acceptă să i se spună că asta trăieşte. I se pare că e arătat cu degetul şi că este privit ca un nebun. Nimănui nu-i place să i se pună o astfel de etichetă.”, a declarat Andreea Marin pentru Adevărul.

Despre fiica ei, Violeta, Andreea Marin a declarat că s-a născat cu laba piciorului spre interior și că a făcut recuperare în apă timp de șase luni, pentru a se asigura că atunci când va crește, va putea merge normal.

„Există mulţi copii care se nasc cu mici probleme sau mai mari probleme de sănătate. În cazul Violetei, ea era prea lunguţă în burtica mamei şi s-a născut cu laba piciorului spre interior, ar fi avut mari probleme de mişcare ulterior dacă nu făceam această recuperare. Până la şase luni am făcut recuperare în apă, acasă. Cred că a fost determinant lucrul acesta, nu doar pentru faptul că acum merge corect, ci şi pentru faptul că astăzi este în apă ca peştele.  (…) Îi place fotbalul feminin şi apoi înotul. Din primii ani de şcoală face asta. (…) Ei nu îi place bicicleta atât de mult, ei îi place sportul folosindu-se de minge, de alergare. (…) Petrecem timpul în grădină, la joacă afară, în aer liber, în parc, acasă, spunând poveşti la culcare. (…) Este înaltă ca mama ei. M-a ajuns, o să mă şi întreacă”, a adăugat vedeta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!