Buzărnescu în sfeturi și la simplu și la dublu la Nottingham!

Buzărnescu în sfeturi și la simplu și la dublu la Nottingham!
August 25, 2017 - Mihaela Buzarnescu in action against Mariana Duque-Marino at the 2017 US Open.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Nottingham (Anglia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o pe americanca Irina Falconi cu 6-3, 5-7, 6-3. Buzărnescu (30 de ani, 30 WTA), a cincea favorită a turneului, a încheiat conturile cu Falconi (28 de ani, 152 WTA) după două ore şi şase minute.

În primul set, Buzărnescu a condus cu 2-0, 4-1, i-a permis adversarei să se apropie la 4-3, dar a încheiat cu 6-3, în 31 de minute. Falconi a jucat mai bine în actul secund, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, a fost egalată (4-4, 5-5), dar a reuşit să încheie setul cu 7-5, după un break reuşit la 5-5. În decisiv, Buzărnescu s-a desprins repede la 5-0, a ratat două mingi de meci la 5-1, iar americanca s-a apropiat la 5-3. Românca a tranşat disputa în cele din urmă la a patra sa minge de meci (6-3).

Buzărnescu a avut trei aşi şi trie duble greşeli, iar Falconi a reuşit doi aşi şi a comis patru duble greşeli.

Calificarea în sferturi este recompensată la turneul de categorie WTA International de la Nottingham cu 6.175 de dolari şi cu 60 de puncte WTA.

În faza următoare, ea va evolua cu japoneza Naomi Osaka, locul 18 WTA şi cap de serie 3, care a trecut în două seturi, 6-3, 6-2, de Denisa Allertova din Cehia, locul 101 WTA.

Mihaela Buzărnescu a ajuns în sferturi şi în proba de dublu, unde face pereche cu Heather Watson. Buzărnescu şi Watson au învins ieri cu scorul de 1-6, 6-2, 10-4, cuplul Liudmila Kicenok/Alla Kudriavţeva (Ucraina/Rusia), cap de serie 1.

În faza următoare, învingătoarele vor evolua cu perechea Priscilla Hon/Dalila Jakupovici (Australia/Slovacia).

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu total de 1.820 de dolari şi cu câte 60 de puncte WTA.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!