„Bratone” a dezvăluit obiectivul „câinilor”: „Obiectivul este de a ne califica în play-off!”

„Bratone” a dezvăluit obiectivul „câinilor”: „Obiectivul este de a ne califica în play-off!”
Florin Bratu, antrenorul principal al formației Dinamo București, a declarat că obiectivul echipei pe care o pregătește în noul sezon competițional care va debuta pe 22 iulie va fi calificarea în play-off.

„Obiectivul meu şi al jucătorilor în noul sezon este de a ne califica în primă fază în play-off. Ştim că nu va fi uşor, ne aşteaptă un drum anevoios, dar am încredere în jucători, în munca noastră. Cu valoarea şi calitatea acestor jucători vom putea duce la bun sfârşit acest obiectiv. Bugetul pentru noul sezon este sensibil diminuat, însă eu sunt un antrenor ambiţios, un antrenor care transmite o energie pozitivă jucătorilor astfel încât să ne intereseze mai puţin această latură. Iar cei care suntem aici vom face front comun pentru a avea rezultate bune la Dinamo”, a declarat Florin Bratu.

Tehnicianul a spus că este foarte important pentru „câini” că jucătorii Cano Jaime Manuel Penedo şi Giorgios Katsikas, doi jucători care şi-au prelungit contractele.

„Înseamnă enorm faptul că Penedo a prelungit contractul. Mi l-am dorit şi am insistat pentru el. Chiar dacă a fost un moment în care discuţiile căzuseră, dar până la urmă am ajuns unde ne doream toţi. La fel şi Katsikas şi-a prelungit contractul”, a conchis Bratu.

Dinamo s-a reunit ieri în vederea demarării pregătirilor pentru noul sezon competițional. În sezonul trecut Dinamo a ratat califiarea în play-off, „câinii” fiind nevoiți să evolueze în play-out. Bratu a susținut în repetate rânduri că prezența câinilor în play-out reprezintă o lecție de viață și susține că Dinamo are puterea de a reveni acolo unde îi este locul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!