Dramă nesfârșită pentru românca sechestrată 10 ani într-un beci din Italia! Unde a ajuns să trăiască acum

•
Dramă nesfârșită pentru românca sechestrată 10 ani într-un beci din Italia! Unde a ajuns să trăiască acum
Maricela a stat sechestrată timp de 10 ani

Maricela Condrea, constănţeanca de 29 de ani, a fost salvată în luna noiembrie a anului trecut de carabinieri din iadul în care trăia. Timp de 10 ani a stat legată de pat şi supusă abuzurilor sexuale de italianul Aloisio Francesco Rosario Giordano, de 50 de ani. Acum, femeia trăieşte împreună cu cei doi copii într-un centru social din Italia. 

Mama sa, Maria Trofoşilă, de 53 de ani, care trăieşte într-un sat din sudul Dobrogei, povesteşte pentru adevarul.ro că fiica sa o duce rău în continuare. „Mă sună cam la 10-12 zile, cum poate şi ea. Plânge şi îmi spune că a rămas fără sprijin. Mă gândeam că legile în Italia sunt altfel… A scăpat de chinul în care era şi acum stă la un adăpost social, împreună cu copiii. Din cauza mâncării alterate şi a apei infestate, cei mici s-au îmbolnăvit şi au vomitat, iar majoritatea mamelor de acolo au făcut un fel de grevă. Ca să nu se mai întâmple aşa ceva, ea a început să le cumpere apă şi biscuiţi de la magazin. Când poate, se mai duce cu ei la biserica catolică unde s-au botezat şi mai primesc de acolo mâncare şi haine“, spune mama îndurerată.

Maricela se află într-un program de protecţie a femeilor abuzate, conform declaraţiilor unor surse care cunosc cazul.  

Băiatul cel mare a fost înscris în clasa a III-a, iar fetiţa de 3 ani la grădiniţă. Autorităţile româneşti au eliberat certificate de naştere pentru copii şi paşapoarte temporare pentru toţi trei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
Click.ro
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Primarul Buzăului, Constantin Toma, „luptător” anti-suveraniști și critic înverșunat al apropierii PSD de AUR, fotografiat aseară în compania lui George Simion. Liderul AUR nu mai scăpa de edil, care s-a ținut după el în tot aeroportul, inclusiv la coada de îmbarcare
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta