Tite după eliminarea Braziliei: „Courtois a făcut diferența!”

Tite după eliminarea Braziliei: „Courtois a făcut diferența!”
Eliminarea Braziliei de la turneul final al Cupei Mondiale din Rusia după 1-2 cu Belgia în sferturile de finală, a lăsat urme adânci în selecționata „Selecao”.

Selecționerul sud-americanilor,Tite, a digerat cu greu eliminarea și a spus că victoria Belgiei i se datorează în primul rând goalkeeperului Courtois care a făcut meciul vieții.

„Pentru mine, Courtois a făcut diferența. Belgienii au avut trei faze de poartă și au fost eficienți. Mi-e greu să o spun, dar a fost un joc frumos. Două echipe care au calități tehnice impresionante. Cu toată durerea pe care o simt, amărăciunea, mi-e greu să vorbesc acum. Dar cui îi place fotbalul sigur i-a plăcut acest meci, persoanelor care nu sunt implicate emoțional. A avut totul. A fost un spectacol. Numai că am pierdut. Timpul va arăta că suntem însă pe un drum bun”, a declarat Tite.

Courtois a prins o zi de excepție contra selecționatei „Selecao” și a avut intervenții sigure, scoțând practic mingi imposibile, cum a fost cea din finalul meciului când a salvat pe final o minge trimisă de Neymar ce putea aduce egalarea și prelungirile în Brazilia – Belgia,

„Știu că lui Neymar îi place să o trimită cu efect și de aceea eram pregătit și am parat acea minge. Mi-am spus singur «Ooh la la!». Am fost criticat pe nedrept tot anul, iar azi am arătat încă o dată cine sunt și de ce sunt aici. Brazilienii credeau că vor ieși campioni mondiali. Și i-am învins. Planul nostru tactic a fost grozav. Am simțit că e ziua noastră. E un vis al copilăriei să fiu aici, la Mondial. E incredibil! Această echipă vrea să dea totul meci de meci. Cu Anglia oamenii au zis că vom pierde, dar am câștigat și am avut încredere că indiferent de traseu vom merge mai departe”, a declarat Thibaut Courtois.

În semifinale, Belgia va juca pe 10 iulie de la ora 21:00 cu Franța.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!