Puși la zid de Cornel Dinu, apărătorii lui Dinamo au fost apărați de antrenor!

Puși la zid de Cornel Dinu, apărătorii lui Dinamo au fost apărați de antrenor!
După ce apărătorii săi au fost puși la zid, Florin Bratu, antrenorul principal al formației Dinamo București, a ținut să le ia acestora apărarea.

Tehnicianul a spus că își dorește ca pe viitor, începând chiar de la meciul din această seară cu formația lui Gică Hagi, fundașii să nu mai repede greșelile copilărești pe care le-au făcut în acest debut de campionat.

„La meciul pe care l-am disputat la Mediaş am făcut şi lucruri bune, dar şi lucruri mai puţin bune. Sper ca cele mai puţin bune să le fi corectat şi jucătorii să fi înţeles din greşeli. Dinamo nu a primit multe goluri doar din cauza apărării. Trebuie să ne apărăm cu toată echipa, am avut probleme în toate compartimentele pentru că noi nu jucăm doar cu patru jucători, doar cu linia de fundași. Jucătorii au înţeles acest aspect şi sperăm că lucrurile acestea le vom pune la punct. E adevărat că avem cea mai modestă apărare, dar avem şi cel mai bun atac şi cred că ar trebui scos şi lucrul acesta în evidenţă. Se pare că am reuşit să facem nişte lucruri importante, dar nu complet. Dacă vom reuşi o să vedeţi un Dinamo foarte competitiv. Avem unul dintre cele mai bune compartimente de mijloc din campionatul intern, compact, cu experienţă, care produce un fotbal bun, care înscrie goluri şi îmi pun mari baze pe el în continuare. Dinamo e în reconstrucţie, avem zece jucători în lot sub 21 de ani şi asta spune multe”, a declarat tehnicianul dinamovist.

Partida Dinamo- Viitorul va avea loc de la ora 21:00, meciul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!