Gabi Torje a abandonat fotbalul și a ”fugit” în vacanță cu șeful Cordunenilor!

• Exclusiv

Gabi Torje, unul dintre cei mai buni mijlocași ai naționalei României, a fost de-a lungul timpului implicat în mai multe episoade în care a dat dovadă de un comportament nesportiv și care au făcut deliciul presei. Dacă în primăvara  juca în ”naționala” lui Contra, acum, de când a abandonat sportul rege, fotbalistul merge în vacanțe cu șeful Cordunenilor. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă, în exclusivitate, imagini senzaționale din vacanța de cinci stele în care sportivul se distrează alături de celebrul Costel Corduneanu.

De-a lungul timpului, Gabi Torje a fost unul dintre jucătorii simbol ai Timișoarei, el lansându-se, de altfel, sub bagheta ”Regelui” Hagi la echipa-fanion a orașului de pe Bega. Iar succesul pe care îl avea în teren dârzul mijlocaș l-a făcut, evident, un personaj mai mult decât apreciat și în lumea interlopă a României, liderii acesteia întrecându-se în a-i intra în grații fotbalistului.

DAS (Departamentul de anchete special al Cancan.ro) a intrat în posesia unor imagini document ce cu siguranță o să facă deliciul tuturor. Micuțul mijlocaș care, recent, și-a reziliat contractual cu gruparea Dinamo se bucură pe deplin de o minunată vacanță în Barcelona, acolo unde petrece alături de unul dintre cel mai temuți capi ai lumii interlope din România, Costel Corduneanu, în cele mai luxoase localuri din renumitul oraș.(NU RATA, AICI: DIVORȚ IMINENT ÎNTRE ADRIAN ”BELEAUA” CORDUNEANU ȘI ”DIAMANTUL ROZ”! E DOVADĂ-CLARĂ CĂ-L TRADUCE…)

Gabriel Torje alături de Costel Corduneanu, în Barcelona

Costel Corduneanu, relație de rudenie cu Nuţu Cămătaru

Costel Corduneanu este cumătrul celebrului Nuţu Cămătaru și e considerat liderul celei mai temute grupări interlope din Moldova.  El a fost acuzat, de-a lungul timpului, de procurorii care l-au anchetat, de mai multe infracțiuni, printre care și cele de şantaj, furturi, infracţiuni imobiliare sau bancare, înşelăciune, el fiind judecat și condamnat, în prima instanță, la opt ani de închisoare cu executare.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!