Adriana Bahmuțeanu, o nouă metodă de întinerire cu ADN-ul din salivă: “Durează câteva minute“

• Vedete

Adriana Bahmuțeanu este adepta intervențiilor estetice și este dispusă să încerce orice nouă procedură, care i-ar îmbunătăți aspectul fizic. De această dată, vedeta a testat o nouă metodă de întinerire, folosind ADN-ul din salivă, procedură deloc dureroasă, mai exact medicină de beauty.

„Eu tot timpul testez tot ce e nou. Vreau să mă ofer cobai la criogenie dacă e posibil. Îmi doresc să fiu răpită de extratereştri. Medicia evoluează. Se ia în recipiente salivă, în trei tubuleţe. Sunt trimise la un laborator, iar acolo se vede ce carenţe de vitamine ai, ţi se dau exact substanţele necesare pentru ca tu să ajuţi organismul să rămână tânăr. E o procedură care durează câteva minute. E medicină de beauty. Durează două luni testele, analizele”, a declarat Adriana Bahmuţeanu.

„De vreo cinci ani sunt vegetariană. În ultima vreme am făcut excese. Am făcut obsesie pentru covrigii cu seminţe”, a mai povestit Adriana Bahmuţeanu.

Adriana Bahmuțeanu, record la intervențiile estetice: 6 operații într-o zi

Adriana Bahmuțeanu a vorbit în cadrul unui interviu acordat la XNS despre toate cele șase intervenții estetice în timpul cărora s-a simțit relaxată și răsfățată. Iar la final s-a declarat fericită și mulțumită de deciziile luate. Printre intervenţiile estetice pe care şi le-a făcut se numără o masca de aur, un tratament cu apă care elimină toxinele din corp, şi-a făcut mai multe injecţii pentru podoaba capilară, dar a fost consultată şi la nas pentru a vedea în ce stare este, în urma problemelor pe care le-a avut.

În timp ce se bucura de un masaj facial, ea avea parte de o ședință de detoxifiere. Mai mult, Adriana Bahmuţeanu s-a decis să își facă un tatuaj ca să își ascundă o cicatrice. Astfel, ea a mers deja la un salon de tatuaje, unde urmează să își facă desenul.

 “Sunt o prinţesă, normal că îmi pun aur pe faţă. Sunt nişte tratamente foarte ok, nu e nimic extravagant. Nu este foarte scump. Tu, după o săptămână de muncă grea, vrei să te răsfeţi, îţi pune mască de aur.

Vreau să-mi fac un tatuaj cu un fel de dantelă. Vreau să acopăr o cicatrice şi m-am gândit la un desen”, a mărturisit Adriana Bahmuţeanu în cadrul emisiunii “Xtra Night Show”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia