Flavius Stoican: „Meciul cu Chiajna e unul pe care trebuie să-l câștigăm!”

Flavius Stoican: „Meciul cu Chiajna e unul pe care trebuie să-l câștigăm!”
Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Politehnica Iași a declarat la conferința de presă premergătoare duelului pe care elevii săi îl vor susține astăzi de la ora 21:00 în Copou în epilogul etapei a VII-a a Ligii I, că victoria este singura variantă cu Chiajna,.

„Este un meci pe care trebuie să-l câştigăm, indiferent de ce echipă voi alinia. Cei care vor intra pe teren trebuie să dea totul, ca să luăm toate cele trei puncte. Ne gândim doar la victorie. Indiferent de jucătorii la care voi apela, sunt ferm convins că pot face un joc mare. Chiar dacă venim după un meci care nu a fost pe gustul meu, sunt convins că acasă vom avea o altă atitudine. Important este să credem că putem face lucruri frumoase. Iar la momentul acesta nu mi-am pierdut speranţa” a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Politehnica Iași.

Cele două echipe sunt vecine de clasament și sunt despărțite de doar două puncte înaintea duelului direct de astăzi.

Va fi cel de-al 15-lea duel dintre cele două formații în Liga I. Cele două echipe și-au împărțit victoriile, fiecare având câte cinci, în timp ce patru meciuri s-au terminat la egalitate.

Partida din Copou dintre Politehnica Iași și Concordia Chiajna va avea loc astăzi de la ora 21:00 duelul fiind în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Echipele probabile Politehnica Iași- Concordia Chiajna:

Politehnica Iași: Rusu – Zaharia, Mihalache, Frăsinescu, Panţîru – Gallego, Chelaru, Flores, Sin – Cristea, Bekui.

Antrenor principal: Flavius Stoican

Concordia Chiajna: Caparco –Matei, Albu, Marc, Bărboianu – Gorobsov, Prepeliţă – Grădinaru, Bawab, Panait – Batin.

Antrenor principal: Ionuț Badea

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!