Cine a fost Toma Necredinciosul. Povestea Sfântului Apostol Toma

Sfântul Apostol Toma, care se numeşte Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos era pe pământ cu oamenii şi umbla prin cetăţi şi sate învăţând popoarele şi tămăduind toate suferinţele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui şi văzându-I minunile, s-a apropiat de El cu osârdie şi umblă după El, nesăturîndu-se de cuvintele cele dulci şi de vederea preasfintei Sale feţe. Şi astfel s-a învrednicit a fi rânduit în ceata celor doisprezece apostoli, cu care a urmat Domnului până la mântuitoarele Lui patimi. Iar după înviere, Sfântul Toma, prin necredinţa sa, a sporit mai mult credinţa în Biserica lui Hristos.

În prima zi a Sfintelor Paști, seara, s-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor să, ascunși de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim, și le-a spus: „Pace vouă!“ După ce i-a liniștit, le-a arătat mâinile și coasta străpunse de sulițe. „Precum m-a trimis pe mine tatăl, așa vă trimit și eu pe voi“. Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovăduire, având misiunea să vestească Evanghelia mântuirii la toate neamurile pamântului.

Citește și: Ce au mâncat Iisus şi Apostolii la Cina cea de Taină! Arheologii au făcut o descoperire uluitoare

Numai apostolul Toma nu era de față cu ceilalți apostoli când s-a arătat domnul. Și când i-au spus toți: „Am văzut pe Domnul!“ el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit să creadă. După opt zile, adică în duminica a doua după Înviere, iarăși s-a arătat Iisus Hristos ucenicilor săi, trecând prin ușile încuiate. Atunci era și Toma de față. După ce le-a zis din nou: „Pace vouă!“ a spus cu mustrare pentru Toma: „Adu-ți degetul tău încoace și vezi mâinile mele, și adu-ți mâna ta și o pune în coasta mea“. Doar după ce Toma a pipăit și a văzut rănile domnului a strigat cu smerenie și credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“ Mântuitorul însă l-a mustrat pentru puțina lui credință, zicând: „Pentru că m-ai văzut, Tomo, ai crezut? Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!“.

În India a întemeiat biserici, a sfinţit preoţi şi episcopi şi a convertit două surori, Tertiana şi Migdonia, soţii de mari principi indieni. Prinţul Smideu, soţul Tertianei, l-a osândit la moarte. A fost omorât cu lancea de cinci soldaţi. Moaştele Sfântului Apostol Toma au fost aduse la Edessa, în anul 165.

Despre taina Sfintei Învieri şi despre necredinţa Apostolului Toma, scriitorul şi clericul ortodox român, IPS Bartolomeu Anania spunea într-una din predici, inclusă in volumul „Din spumele mării’: „De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că-i suntem deopotrivă. Frate de credinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămţne obsesia noastra perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc. Există nu numai o dramă a Patimilor, ci si una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma.

O parte din lume continuă să ceară minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii ştim că Minunea e zilnic cu noi, la măsura îndoielilor şi deschiderilor noastre. Să ne amintim ca în seara zilei în care a înviat, Hristos trece prin uşile încuiate şi Se arată celor zece Apostoli descoperindu-le învierea Sa. Dacă s-ar fi rămas doar la vedere, s-ar fi putut afirma că Învierea Sa a fost doar în mintea Apostolilor, că nu a fost o realitate. Ca să nu rămână niciun semn de îndoială, Dumnezeu îngăduie ca rănile din trupul Sau să fie atinse de Toma. Atingerea e dovada ca nu eşti în planul visului, al închipuirii. Cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, atunci când nu visezi, ca să fii convins că nu visezi, te ciupeşti sau te pipăi, ca să fii sigur că este o realitate“.

Biserica îi dedică Sfântului Apostol Toma prima duminică de după Paşti. Acum, poporul, în unele locuri (mai ales în acelea influenţate de slavi), prăznuieşte încă un Paşte: Paştele Blajinilor, un Paşte dedicat celor duşi. (Explicaţia este relativ simplă. Cultul morţilor este foarte dezvoltat în popor. Interdicţia de două săptămâni pentru parastase este resimţită foarte greu de oamenii simpli şi, de altfel, adesea nerespectată de preoţi, în virtutea iconomiei sau a slăbiciunii. Ei ar vrea să împartă şi Paştele cu cei duşi ai lor, şi de aceea primul prilej de pomenire este aşteptat cu mare nerăbdare şi socotit ca o prelungire a Paştelui. De altfel, la „a doua înviere“ şi în Duminica Tomii se citeşte aceeaşi pericopă evanghelică, ceea ce pare să justifice şi mai mult această accepţie populară.)

Citește și: A fost deschis mormântul lui Iisus! Ce au găsit arheologii sub piatra de la intrare i-a lăsat fără cuvinte

Deci, până la Duminica Tomii, în chiar ziua de Paşti, la atât de blânda şi de luminoasa slujbă a celei de „a doua învieri“, se citeşte prima parte a fragmentului din Evanghelia lui Ioan referitor la Toma (Ioan 20, 24-25). După minunea cea mare de peste noapte, noi reluăm drumul credinţei noastre cu Toma, cu nevoia de a şti că nu greşim, că nu ne-am lăsat purtaţi de valul unui dor nestins care ar fi putut genera năluciri.

Între Apostoli, Toma este mereu absentul. Vine Hristos, după Înviere, la Apostoli, Toma e absent. „Adoarme“ Maica Domnului, Toma e absent, după cum spune tradiţia (Mineiul pe august). În avântul lui, alege locuri de misiune mai depărtate de „lumea veche“ şi mai dificil de evanghelizat. Veştile ajung mai greu la el, iar când, în sfârşit, vine, prima lui grijă este ca să se încredinţeze, să fie un martor la prima mână, nu la a doua, să poată mărturisi „am văzut, am atins cu mâna mea“, nu „am auzit că“, „mi s-a spus că“. Acest lucru intra în datoria lui de Apostol deplin.