Mateiu s-a decis: „Sper să-mi închei cariera la Craiova!”

Mateiu s-a decis: „Sper să-mi închei cariera la Craiova!”
Mijlocașul Universității Craiova,  Alex Mateiu a ținut, într-o conferință de presă, să precizeze că locul ocupat de Hermannstadt este unul mincinos. Totodată, el transmis suporterilor că Universitatea va avea un meci greu astăzi în Bănie cu ardelenii.

„Ne așteaptă o partidă dificilă, cu o echipă foarte bună, mai ales în atac au jucători de mare calitate. Hermannstadt a arătat bine până acum, m-am uitat și la meciul lor cu CFR-ul și cred că trebuia să învingă. Au avut atâtea ocazii de singur cu portarul și au ratat. Este o echipă bună, iar dacă noi nu suntem 100% concentrați și nu suntem agresivi, determinați pe teren, poate să ne facă probleme. Îl știu pe Pelici, este un antrenor bun, care organizează foarte bine jocul, dar noi trebuie să câștigăm, mai ales că jucăm acasă și avem mare nevoie de puncte. Trebuie să urcăm în clasament neapărat. Nu mă gândesc la titlu momentan. Prima dată trebuie să intrăm în play-off, apoi o să o luăm pas cu pas și putem vorbi de titlu dacă suntem sus în clasament, dacă nu, nu. Nu am mai avut alte oferte și doar propunerea Craiovei mă interesa. Sunt foarte fericit că am semnat până în 2022, iar în momentul de față nu mă gândesc la echipa națională, ci la echipa de club. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine, să-mi ajut echipa ca să aibă rezultate bune și să urce în clasament. Sper să-mi închei cariera la Craiova. Mai am mult până când o să mă las de fotbal și vreau să am multe trofee câștigate“, a declarat Mateiu.

Partida dintre Universitatea Craiova și FC Hermannstadt va avea loc de la ora 18:00, jocul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport.

CITEȘTE ȘI: MARIUS CROITORU SUSPENDAT O LUNĂ DUPĂ CE S-A LUAT DE SEBASTIAN COLȚESCU!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!