Acasă » Vedete » Daniela Crudu s-a accidentat grav la „Ultimul trib”: „Îmi pare rău că am ajuns în situația asta, n-am putut să mă mai bucur de nimic!”

Daniela Crudu s-a accidentat grav la „Ultimul trib”: „Îmi pare rău că am ajuns în situația asta, n-am putut să mă mai bucur de nimic!”

De: Cancan 13/10/2018 | 10:59

Ghinion teribil pentru Daniela Crudu! Bruneta a trecut de la agonie la extaz ultima ediție ”Ultimul Trib”, aseară, la Antena 1! După ce a reușit să câștige duelul împotriva lui Mirel Magop, Lemurii au câștigat și vila la care au visat atât de mult, însă cu un preț foarte mare!

Dimineața a început cât se poate de diferit pentru Cameleoni și Lemuri, ambele echipe având un concurent în pericol de eliminare. Pe insula pustie, Daniela Crudu a început să se îndoiască de decizia sa de a se propune la duel. ”M-am trezit foarte nervoasă, aveam o stare proastă. Noaptea m-am trezit neliniștită, aveam o mulțime de gânduri, nu știam dacă am luat decizia corectă. Mă gândeam că dacă trec peste Duelul acesta, nu mă mai doboară nimic”, a spus vedeta, în timp ce în sat, Mirel s-a trezit primul și a făcut cafeaua pentru toată lumea.

”A spus că vrea să facem lucrurile ca de obicei și să plece la Duel doar ca să aibă de unde să se întoarcă”, a declarat Silviu Geandră.

Convinși că Daniela se va duela cu Silviu Geandră, Lemurii au fost surprinși să afle că Mirel a fost cel nominalizat și au căpătat o speranță în plus că aceasta ar avea o șansă să se întoarcă, dacă ar reuși să se concentreze. De partea cealaltă, Mirel a avut o reacție de ușurare. ”Daniela? E prea ușor, pentru mine e cea mai slabă”, a spus acesta.

Departe de a fi doar o probă de forță, jocul de Duel a fost mai degrabă unul de logică și puțin noroc, astfel că niciun concurent nu a fost dezavantajat din punct de vedere fizic. Mai exact, Mirel și Daniela au avut de parcurs un traseu cu obstacole pentru a număra mai multe capre, păsări, caracatițe, ouă sau pești, iar din numerele aflate să afle formeze un cifru. Cum vietățile erau însă și suficient de multe, concurenții au încercat mai degrabă să aproximeze cifra și să testeze diferite combinații de cifru. Încurajată de Ionuț Iftimoaie și Sorin Brotnei, care nu au lăsat-o să renunțe nicio clipă și au încercat să o ghideze pe traseu, Daniela a reușit să nimerească cifrele.

”Dificultatea nu era în faptul că nu țineau minte ce numără, ci că nu puteau să numere tot ce era acolo, trebuiau doar încercate variante”, a explicat Sorin Brotnei, cel care și-a dat seama care este secretul jocului.

”Nici ei nu-i vedea să creadă și, sincer, nici nouă!”, a mărturisit Iftimoaie. ”Din tot sufletul lor au încercat să mă ajute, am simțit-o!”, a spus emoționată și Daniela Crudu.

De partea cealaltă, dezamăgit, Mirel Magop a recunoscut că a greșit când nu a acceptat sugestiile colegilor săi, Silviu Mircescu și Oana Dedeu, așa cum au făcut Lemurii. ”75% din probe s-au bazat pe șansă, de aceea au plecat mulți buni, toți de la noi… Faptul că am venit în Madagascar și i-am cunoscut pe colegii mei a fost cel mai bun lucru pentru mine”, a mai spus Mirel. Rămași cu doar patru membri, Cameleonii au aflat că sunt în pericol ca echipa să se dizolve și să fie împărțiți între Crocodili și Lemuri.

Victoria Danielei Crudu, dar și lipsurile de pe insulă pare că le-au dat putere Lemurilor, care s-au mobilizat pentru proba de Teritoriu, hotărâți să facă orice pentru a locui într-un loc mai bun. La fel de hotărâți, Cameleonii i-au abordat și ei a doua zi pe Lemuri pentru a face o alianță, în speranța că împreună vor reuși să îi destabilizeze pe Crocodili. Discuțiile au fost puse în practică la jocul ”Patul de cuie”, la care un membru al echipei a trebuit să se întindă pe un pat de lemn, iar pe abdomen i s-a fixat o cutie grea de 20 de kilograme, care avea bătute pe fund 1.100 de cuie. În timp ce Alex Filip, Silviu Mircescu și Ionuț Iftimoaie s-au întins, coechipierii lor au avut de parcurs un traseu cu obstacole pentru a arunca în cutii saci plini cu nisip. În timp ce Crocodilii s-au gândit să care toți sacii în cutia care le poartă culoarea, pentru a fi siguri că pot câștiga, Lemurii și Cameleonii și-au dat seama că singurul mod în care îi pot elimina pe Sportivi este dacă se alieze și pun toți sacii în cutia lui Alex Filip, pentru ca acesta să cedeze cât mai repede! Astfel, o bună parte din joc, toate cele trei echipe au pus sacii pe abdomenul său!

Îngrijorați că acesta va ceda, iar grămada de saci părea că nu mai scade, Crocodilii au început și ei să pună sacii pe celălalt concurent puternic, Ionuț Iftimoaie, apoi pe Silviu Mircescu, sperând că acesta va ceda în scurt timp sub greutatea deja acumulată. Iar când Mircescu a anunțat că deja nu își mai simte corpul de la brâu în jos la scurt timp, Alex Filip fost nevoit să renunțe pentru că nu își mai simțea picioarele dun greutatea celor 46 de saci, adică 66 de kilograme care apăsau cele 1.100 de cuie pe abdomenul său. La scurt timp, Mircescu a renunțat și el pentru că abia își mai mișca picioarele și respira cu dificultate. Seria accidentărilor nu s-a încheiat însă aici: chiar înainte să afle că Lemurii au câștigat vila la care au visat atât, Daniela Crudu a apucat să intre pe traseu și a căzut de pe bârna de lemn pe o mână și a fost scoasă din joc pe targă. ”Urla din gură de șarpe și plângea, nu știam ce să mai facem”, a povestit Sorana. ”Ea nu mai avea nevoie să intre pe traseu, eu și Dima deja ne descurcam și mai aveam puțin, dar era înverșunată și știu cât de mult își dorea să ajungă la vilă”, a spus și Sorin Brotnei.

”A fost o jumătate de victorie, dar am trimis sportivii pe insulă, contează mult să îi destabilizăm”, a spus Silviu Geandră, iar efectele nu au întârziat să apară. Supărați pe alianța făcută de celelalte echipe, dar și pentru că vor ajunge pe insulă, Crocodilii au reacționat nervos. ”M-am supărat foarte tare pentru că cele două echipe s-au aliat împotriva noastră, doar așa au putut să ne bată. Am fost foarte traumatizată când am mers la Alex și mi-a spus că de cinci minute nu își mai simte picioarele”, a spus Roxana Chiperi.

Apărându-și echipa și strategia, Ionuț Iftimoaie a ripostat și el. ”Dacă am vreun merit eu, este doar acela că mi-am dat seama că nu e o competiție de rezistență, ci una de strategie. La fel de bine, la jocul cu pernele pe apă, Crocodilii și Cameleonii s-au aliat împotriva noastră”, a spus acesta.

Astfel, după o oprire în sat și una pe insula pustie, Lemurii au ajuns la vilă, unde îi aștepta o masă plină de mâncare, un frigider plin cu toată mâncarea la care au visat și, mai ales, dormitoare, duș și o piscină. Cameleonii s-au întors mulțumiți în sat, unde sătenii i-au întâmpinat din nou cu brațele deschise. De partea cealaltă, Crocodilii au ajuns pe insula pustie, încercând să se încurajeze singuri. ”Am făcut focul cu ajutorul celorlalți, am găsit puțin jar și l-am reaprins. Ne-am urcat apoi în copaci după nuci de cocos”, a povestit Mircea Zamfir.

Către seară, Daniela Crudu s-a întors de la spital după ce medicii i-au spus că are șanse să își revină în câteva zile. Surpriza a fost însă când a descoperit că Lemurii nu i-au păstrat nimic de mâncare. ”Orez și paste îmi păstrau, acum nu am găsit nimic! Îmi pare rău că am ajuns în situația asta, n-am putut să mă mai bucur de nimic”, a spus Daniela. Situația a fost salvată însă de Octavian Strunilă care i-a adus un cadou neașteptat: un pui și cartofi prăjiți!

Cum se vor descurca cele trei echipe în noile teritorii și cine va reuși să își păstreze componența actuala, telespectatorii pot afla săptămâna viitoare, joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”.  

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine...
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut o relație extraconjugală și că are un copil cu un manechin!
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în Mamaia și nu era cu ea
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie să îl știe toți românii
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este adevăratul motiv: „Nimeni nu a încercat să vă țepuiască.”
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Orașul mic din România în care se produc blindate. Aici e singura fabrică de acest gen din țara noastră
Orașul mic din România în care se produc blindate. Aici e singura fabrică de acest...
Lucrul pe care nu trebuie să-l atingi în Noaptea de Înviere. Se spune că vei avea ghinion dacă nu ții cont de asta
Lucrul pe care nu trebuie să-l atingi în Noaptea de Înviere. Se spune că vei...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de nerecunoscut la 51 de ani
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
Credincioșii au primit INTERZIS. Anunț pentru români în noaptea de Înviere
Credincioșii au primit INTERZIS. Anunț pentru români în noaptea de Înviere
Care sunt, de fapt, granițele Moldovei? Discuția are o „istorie” de peste cinci veacuri
Care sunt, de fapt, granițele Moldovei? Discuția are o „istorie” de peste cinci veacuri
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul...
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
De ce îl consideră oamenii pe Dani Oțil zgârcit. De unde a pornit, de fapt, totul: „Nu aveam cu ce să mă încalț, îmi era rușine…”
De ce îl consideră oamenii pe Dani Oțil zgârcit. De unde a pornit, de fapt,...
Cum păstrezi cozonacul proaspăt și după Paște. Trucuri simple prin care te poți bucura de el mai mult timp
Cum păstrezi cozonacul proaspăt și după Paște. Trucuri simple prin care te poți bucura de...
Localitatea în care găsești “turnul din Pisa”, varianta din România: “Se vede cu ochiul liber înclinația. Pare aproape periculos”
Localitatea în care găsești “turnul din Pisa”, varianta din România: “Se vede cu ochiul liber...