O vedetă zguduie showbiz-ul, după ce a fost țepuită: ”M-am rugat la Dumnezeu, i-a ars casa!”

O vedetă zguduie showbiz-ul, după ce a fost țepuită: ”M-am rugat la Dumnezeu, i-a ars casa!”

Marius Baldovin, cântăreț de muzică populară, ”plânge” acum după 20.000 de lei, bani pe care spune că i-a împrumutat, dar nu-i mai vede înapoi. Pe românește, ”țeapă”. Astfel, artistul a apelat la Poliție, pentru a-și recupera sum ape care spune că a împrumutat-o.

”Am dat această sumă de bani pe încrederea unui vecin al meu, dar și prieten. Vecinul meu m-a rugat să îl sprijini pe nepotul lui, Nelușă Cerbu, cu banii. Mi-a spus să merg pe încredere, că e serios și că îmi înapoiează banii. Dar nici la ora actuală, nu i-am văzut înapoi. Am convenit cu unchiul lui, adică prietenul meu, să ne ofere autoturismul în schimbul baniilor, dar nici această învoială nu a avut succes”, a declarat cântărețul de muzică populară, Marius Baldovin.

Baldovin a făcut plângere penală

Artistul a făcut demersurile necesare pentru a-și recupera banii: plângere penală, zice el, ultima soluție. ”Am făcut plângere penală împotriva celui care mi-a dat țeapă. I-am făcut-o la Parchetul de pe lângă Judecatoria Târgu Jiu, împreună cu martorii care au fost când i-am dat suma de bani, există dovezi clare când i-am dat banii”, a declarat cântărețul de muzică populară .

”Eu îmi vreau banii de la ăla, dar trebuie să-l cunoască și lumea, să se ferească de el, să știe cu cine are de a face”, a mai spus Marius Baldovin.

”Acest individ să plătească pentru ce mi-a făcut, vreau să îl bag în închisoare! Nu va scăpa ușor, poliția e pe urmele lui. O să plătească scump pentru ce mi-a făcut”, a încheiat Marius Baldovin.

”Sunt banii mei, nu mai am somn, de ceva timp am început să iau pastile din cauza lui, am traume! Nu mă las bătut și voi învinge, pentru că m-am rugat la Dumnezeu să i se întample ceva și s-a întâmplat, i-a murit fratele, acum să aud că i-a aras casa de la Buzău”, a tunat Marius Baldovin.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli