Drama prin care a trecut Valentina Ionescu! Dezvăluri cutremurătoare ale artistei: ”Inima ajunsese ca o pipotă!”

Drama prin care a trecut Valentina Ionescu! Dezvăluri cutremurătoare ale artistei: ”Inima ajunsese ca o pipotă!”

Valentina Ionescu a dezvăluit drama prin care a trecut, atunci când a aflat cât de bolnavă este mama ei. Cea care i-a dat viață a fost operate, dar Valentinei îi este teamă să nu moștenească boala.

„Măi, ca toţi dintre noi nu ne dăm seama că avem ceva până nu picăm pe stradă. Mama avea o malformaţie congenitală  pe care a descoperit-o la 65 de ani. N-a ştiut toată viaţa deşi a născut de 6 ori. Pur şi simplu ameţea, cădea. Avea multe probleme. A luat de la neurolog până la cardiolog şi bineînţeles că problema era de natură cardiacă. Avea acea malformaţie congenitală, iar inima ajunsese ca o pipotă.

Deci se întărise pe interior şi nu mai putea să pompeze şi să se dilate cum trebuie. Evident că a fost internată şi a trebuit să fie operată. Fiind moştenitoare şi noi cele 5 fete ale ei a trebuit să luăm măsuri să vedem care dintre noi are sau nu are această problemă. Cu ocazia asta am aflat că am o inimă destul de bună, am 65 de bătăi pe minut. E leneşă inima mea. Niciodată nu o să mă pască infarctul”, a povestit Valentina Ionescu.

„Perioada după intervenţie a fost cruntă, dar şi perioada de dinainte a fost cea mai grea pentru că mama îşi pierdea cunoştinţa, cădea, se lovea la cap, a avut câteva accidente casnice din cauza inimii. Pur şi simplu cădea, pica, nu mai avea echilibru, îşi pierdea cunoştinţa. A fost foarte greu. A fost mai bine după operaţie pentru că şi-a rezolvat problema. Este dependentă de pastile, dar este un om care funcţioneză ok în condiţiile date şi la vârsta pe care o are, are aproape 70 de ani”, a mai spus Valentina Ionescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia