Gabriela Cristea îl bagă la cheltuieli pe Tavi Clonda. Ce mesaj i-a transmis prezentatoarea TV. “Să mi-o schimbe el!”

Gabriela Cristea și Tavi Clonda

Gabriela Cristea este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România. Este măritată cu Tavi Clonda și urmează să devină mămică pentru a doua oară peste câteva luni. Recent, la un post de televiziune, vedeta a dezvăluit că își dorește o mașină nouă și că nu ar deranja-o ca soțul ei să o plătească.

„Eu îmi doresc să-mi schimb mașina, iar dacă soțul meu ar face un gest, așa, să mi-o schimbe el, nu m-aș supăra și nici nu aș fi materialistă. Dar eu îl vreau și cu cadou și fără, adică și dacă îmi schimbă mașina sau nu, tot al meu e!”, a spus Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea, sarcină cu probleme

Într-un interviu acordat revistei VIVA!, Gabriela Cristea a dezvăluit că nu va naște la 40 de săptămâni, ci la 38. Frumoasa prezentatoare a mai spus că acesta este sfatul pe care l-a primit din partea medicilor, iar ea este decisă să îl respect, evitând astfel posibile complicații nedorite.

“Trebuie să nasc în martie, dar totul se va întâmpla cu două săptămâni mai devreme. Practic, eu nu voi naște la 40 de săptămâni, așa cum se întâmplă în mod normal, ci la 38 de săptămâni. Nu este prematur, dar așa mi-au spus medicii că este mai bine, în cazul meu. Eu am născut prin cazariană și prima oară și trebuie să am distanţă de doi ani între cele două operații… Eu nu voi avea doi ani și, prin urmare, ca să evităm să apară eventuale complicații, e bine ca nașterea să aibă loc puțin mai devreme”, a declarat Gabriela Cristea pentru VIVA!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare