A murit pionierul medicinei gălățene! ”Aveai de a face cu un intelect superior!”

A murit pionierul medicinei gălățene! ”Aveai de a face cu un intelect superior!”

Doctorul Vasile V. Popa a murit, marți, la vârsta de 78 de ani. A fost un pionier al medicinii gălățene și, timp de 40 de ani, a condus o secție la Spitalul Județean Galați. De-a lungul carierei, Popa a lansat și mai multe volume de specialitate, scrie viata-libera.ro.

Foştii colegi de la Spitalul Judeţean Galaţi şi-l amintesc pe doctorul Vasile V. Popa ca pe un profesionist desăvârşit, dedicat în totalitate profesiei sale.

„Era un autodidact şi considera că este esenţial să fie la curent cu ultimele noutăţi din specialitatea sa şi din medicină, în general. De asemenea, când discutai cu el, era evident că ai de-a face cu un intelect superior. Pasionat de lectură, dobândise o cultură enciclopedică, fapt dovedit, de altfel, şi de volumele pe care le-a publicat”, a povestit un fost coleg al reputatului medic.

Primii şapte ani de carieră şi-i petrece în satul vasluian Roşieşti, ca medic generalist, dând consultaţii şi tratând fie la dispensar, fie direct la casele oamenilor. În tot acest timp, tatăl său zăcea chinuit în groaznicele închisori politice comuniste, la Botoşani şi Aiud. În acei ani, în jurnalul pe care îl ţinea cu regularitate, Vasile Popa scria, făcând referire la menirea sa ca medic: „mai presus de orice, viaţă fără suferinţe”.

Concomitent cu activitatea de medic de ţară, Vasile Popa a urmat şi rezindenţiatul în medicină, la Iaşi, specializându-se în obstetrică-ginecologie. Obţine astfel un post de medic la proaspăt înfiinţatul Spital Municipal Galaţi, actualul Spital Judeţean. Aici va profesa pentru următorii 40 de ani, fiind şi şef de secţie, până în ziua pensionării. Spitalului în care lucrat cea mai mare parte a timpului i-a dedicat şi un volum captivant, „Spitalul Judeţean şi alte întâmplări”. În urmă cu aproape nouă ani, scria în această carte: „Pe 13 ianuarie 2010, misiune mea ca medic s-a încheiat. Îmi fac bilanţul celor 47 de ani de profesie. Sunt mulţumit. M-am străduit să fac cât mai puţine greşeli, să-mi ridic mereu nivelul profesional”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia