Șoc în România! Unul dintre cei mai periculoși interlopi a fost ucis! A fost găsit mort în fața unei case! A fost prins principalul suspect

• Știri
Șoc în România! Unul dintre cei mai periculoși interlopi a fost ucis! A fost găsit mort în fața unei case! A fost prins principalul suspect

Suspectul principal în cazul înjunghierii mortale, duminică noapte, a unui bărbat pe o stradă din municipiul Brăila a fost arestat pentru 30 de zile, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, care a fost închis în Centrul de Reţinere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, scrie agerpres.ro. Victima se numeşte Mihai Stănică, zis „Budală”, de 41 de ani, recidivist, un cunoscut al lumii interlope, iar crima s-a petrecut în poarta unei locuinţe din cartierul Brăiliţa.

Trupul bărbatului înjunghiat a fost găsit de proprietarul casei, care a sunat la 112, iar echipajul de pe Ambulanţă sosit la faţa locului a constatat decesul acestuia.

Conform unor surse judiciare, se pare că între victimă şi agresor exista un conflict mai vechi, ultima dispută între cei doi având loc cu câteva ore înainte de producerea evenimentului, ambii fiind amendaţi de poliţişti pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Un fost militar s-a sinucis la Brăila! S-a aruncat de la etajul 2 al blocului în care locuia

Dramă cumplită la Brăila, după ce un fost un fost cadru militar a decis să își pună capăt zilelor, aruncându-se de la etajul 2 al blocului în care locuia, în cartierul Vidin din municipiu. Bărbatul avea în jur de 59 de ani și, din ce spun apropiații, a activat în Armată într-un alt județ, însă după ce s-a pensionat s-a stabilit în municipiul Brăila.

Acesta nu avea o stare prea bună de sănătate, suferea de diabet, iar recent fusese operat la un picior, motiv pentru care a intrat în depresie și a recurs la acest gest necugetat, scrie obiectivbr.ro. Soția sa se afla în casă în momentul tragediei, însă n-ar fi auzit nimic. Câteva minute mai târziu, polițiștii i-au bătut la ușă și i-au spus că soțul său tocmai își pusese capăt zilelor.

Trupul neînsuflețit al fostului militar a fost transportat la morgă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!